Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Persoană decapitată într-un nou atentat terorist, în Franţa

ro

26 Jun, 2015 15:57 1935 Marime text
 
O persoană a fost ucisă şi alte două rănite într-un atentat comis, azi, asupra unei uzine din sud-estul Franţei. Atacul islamist a bulversat şi lucrările Summit-ului european de la Bruxelles, preşedintele François Hollande hotărând să plece imediat spre Paris, unde a convocat, după-amiaza, o reuniune de urgenţă a Consiliului Apărării. 

„Acest atentat a fost comis de o persoană care conducea o maşină plină cu butelii de gaz şi care a intrat cu forţa în curtea uzinei. Fără nicio îndoială, intenţia sa era să provoace o explozie puternică. Atacul este de natură teoristă, din moment ce la locul atentatului a fost găsit corpul decapitat al unei victime, cu un mesaj scris pe el”, a declarat preşedintele francez.
 
Preşedintele Hollande a subliniat că autorităţile trebuie să îşi facă datoria, aşa cum francezii aşteaptă de la ele, să stabilească adevărul şi să îi pedepsească pe cei vinovaţi de astfel de acte, transmite Agenţia France Presse. Potrivit unei informaţii de ultimă oră, presupusul autor al atacului, reţinut de poliţişti, avea cazier judiciar şi se afla de mai mult timp în atenţia autorităţilor, pentru legături cu mişcări islamiste radicale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii