Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii în Prahova, Dâmbovița şi Vaslui, privind traficul de persoane

ro

04 Feb, 2016 13:18 1081 Marime text
 
Astăzi, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău au efectuat un număr de şapte percheziții domiciliare pe raza judeţelor Prahova, Dâmbovița şi Vaslui, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată, proxenetism în formă continuată şi șantaj calificat in formă continuată.
 
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012 si până în prezent, a fost constituit un grup infracţional organizat format din trei suspecţi la care ulterior au aderat şi alte persoane şi care, au avut ca scop,  recrutarea, transportarea şi adăpostirea mai multor  persoane de sex feminin, de cele mai multe ori prin constrângere sau inducere în eroare, în vederea practicării prostituției pe teritoriile Greciei, Elveției si Germaniei.
 
De asemenea, există suspiciunea rezonabilă că in cursul lunii ianuarie 2014 doi dintre membrii grupului infracţional au recrutat o persoană vătămată de pe raza judeţului Vaslui, prin inducere în eroare cu privire la natura activității pe care urma sa o presteze pe teritoriul Greciei, respectiv lucrător comercial la un magazin din oraşul Salonic. Pe fondul situației materiale precare, victima a acceptat promisiunea, astfel că suspecții au pus-o la dispoziția unui alt suspect care a transportat-o cu o cursă de autocar la Salonic fiind ulterior  plasată într-o locuința închiriată de către acesta unde a fost obligată să practice prostituţia.
 
De asemenea, s-a reţinut că, începând cu luna decembrie 2012, cei doi suspecţi, concubini, au îndemnat o persoană vătămată să practice prostituția în beneficiul acetora, pe teritoriul Elveției, în oraşul Zurich, dându-i de înțeles acesteia că poate obține venituri substanțiale din această activitate.
 
În urma exploatării persoanei vătămate prin obligarea la practicarea prostituţiei, suspecţii au obţinut circa 100.000 euro. La aceasta suma se adaugă si un alt beneficiu material în sumă de circa 300.000 euro obținuţi de către  cei doi suspecți ca urmare a inducerii în eroare a  unui client fidel privilegiat al persoanei vătămate, cetățean elvețian.
 
S-a reţinut totodată că în cursul lunii octombrie 2015 suspecţii au agresat fizic persoana vătămată cu obiecte contondente tăietor înțepătoare, respectiv cuie.
 
Suspecţii şi-au extins activitatea infracțională şi pe teritoriul României, astfel că in cursul lunii ianuarie 2016 au amenințat, în repetate rânduri, o victimă minoră în vârstă de 15 ani, cu darea in vileag  a unor situații de fapt imaginare pe care i le imputa, respectiv faptul că  se prostitua, situații verosimile însă prin plasarea lor conjuncturala intr-un anumit context, devoalare ce urma sa fie făcută părinților celei in cauză şi mediului ei relațional respectiv unității școlare la care minora este elevă.
 
La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, vor fi aduşi, în vederea audierii opt suspecți.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii