Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părintele arhimandrit Mina Dobzeu a fost înmormântat la Catedrala din Huşi. La slujbă a participat ÎPS Teodosie

ro

09 Jun, 2018 21:30 1948 Marime text
Arhimandritul Mina Dobzeu a fost condus sâmbătă pe ultimul drum de cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi numeroşi credincioşi care au venit la Huşi să-i aducă un ultim omagiu, potrivit Basilica.ro.
 
Rămas în istorie ca un mare apărător al Ortodoxiei în perioada comunistă, părintele Mina a fost cel care l-a botezat în temniţă pe Nicolae Steinhardt, viitorul monah care va scrie „Jurnalul fericirii”.
 
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
 
Slujba înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de cei cinci ierarhi în Catedrala Episcopală, informează doxologia.ro
 
Foto credit: Doxologia.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii