Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noaptea scandalurilor la Cernavodă

ro

28 Aug, 2011 17:15 1436 Marime text

Ieri, la ora 17.30, poliţiştii din Cernavodă, au fost sesizaţi telefonic prin sistemul 112 de administratorul unei unităţi de alimentaţie publică din localitate, cu privire la faptul că în incinta barului a avut loc un conflict spontan între două persoane de sex masculin. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Ion Brancom, de 34 de ani, şi Adrian Bucurenciu, de 37 de ani, ambii din Cernavodă, s-au agresat fizic reciproc, după care au părăsit localul. Pe parcursul investigaţiilor poliţiştii au primit o altă sesizate prin intermediul S.N.U.A.U. 112, în jurul orei 18.50, cu privire la faptul că la domiciliul lui Adrian Bucurenciu s-au deplasat mai multe persoane cu intenţia de a-l agresa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au identificat pe Ion Brancom, Marin Săndulescu, de 38 de ani, şi Vasile Săndulescu, de 36 ani, din Cernavodă, care provocau scandal în faţa blocului. În momentul în care cei doi fraţi care îl însoţeau pe Ion Brancom s-au întâlnit cu Adrian Bucurenciu, pe casa scării, au realizat că sunt rude şi nu a mai avut loc niciun conflict. Cercetările sunt continuate de poliţişti, faţă de cele patru persoane sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ,,ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii