Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:51 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Neamţ Un incendiu a rănit şapte copii în localitatea Girov

ro

19 Nov, 2008 14:14 747 Marime text

În localitatea nemţeană Girov, un incendiu puternic a cuprins aseară încăperea, dintr-o anexă gospodărească a unei locuinţe, în care se aflau şapte copii şi mătuşa acestora în vârstă de douăzeci de ani, care suferă de un handicap psihic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, căpitanul Iulian Jugan, copiii erau singuri în anexa care a fost cuprinsă de flăcări, iar părinţii au sărit să-i scoată din încăpere.

Atât părinţii cât şi cei şapte copii au suferit arsuri şi au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, fiind preluaţi de trei ambulanţe şi transportaţi la spital. Patru dintre cei şapte copii au fost transferaţi la Spitalul de Urgenţă din Iaşi, ceilalţi trei prezentând arsuri pe suprafeţe mari ale corpului. Potrivit unei asistente de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ, Pusei Creţu, unul dintre micuţii răniţi din comuna Girov, are arsuri pe aproape 60% din suprafaţa corpului.

Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, lt. col. Ioan Micică, a afirmat că incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări lăsate aprinsă. După izbucnirea incendiului, pompierii au intervenit cu două autospeciale, dar flăcările s-au extins până la acoperişul casei, distrugând în totalitate bunurile din lopcuinţă.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii