Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:43 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiile reşedinţă de judeţ şi oraşele cu peste 150.000 de locuitori au şapte luni laspoziţie pentru înregistrarea în SNEP

ro

04 Jan, 2011 10:55 1435 Marime text

Sistemul Naţional Electronic de Plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP), anunţat la finele anului trecut de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale /MCSI/ ca fiind în stadiu funcţional, a intrat în prima etapă de înregistrare a municipiilor reşedinţă de judeţ şi a municipiilor/oraşelor cu populaţie mai mare de 150.000 locuitori.

 

 


Procedura se va derula în termen de 7 luni de la intrarea în vigoare a HG nr.1235, însă în cazul în care o instituţie publică îşi exprimă intenţia de a se înregistra mai repede în sistem, există posibilitatea ca, de comun acord cu Ministerul Comunicaţiilor, procedurile de înregistrare să fie accelerate.

După finalizarea primei etape, urmează cea în care municipiile şi oraşele cu populaţie de până la 150.000 locuitori se pot înregistra în sistem în termen de 5 luni de la finalizarea primei etape, 'dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri'.

Ultima etapă este înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape, în termen de 6 luni de la încheierea celei de a două etape, 'dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri'.

Potrivit MCSI, în prezent, la nivel naţional, instituţiile publice care utilizează sau au testat deja sistemul, sunt pregătite pentru migrarea pe platforma naţională de plăţi, celelalte fiind în etapa de finalizare a bazelor de date pentru înrolarea în SNEP

În data de 29 decembrie 2010, MCSI anunţa că SNEP este 100% funcţional şi poate fi accesat la pagina de internet www.ghiseul.ro.

Cu toate acestea, la ora actuală nu se poate efectua niciun fel de plată online, în ciuda faptului că pe mai multe înştiinţări de plată adresate cetăţenilor se menţionează că orice taxă, impozit sau amendă se poate achita şi prin ghişeul de plăţi online.

Pe pagina de start a site-ului ghiseul.ro este postat un mesaj cu textul: 'Sistemul Naţional Electronic de Plată online a taxelor şi impozitelor cu cardul bancar va fi disponibil din luna ianuarie 2011'.

'Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a finalizat implementarea pe serverele proprii a Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP), acesta fiind complet funcţional şi pregătit pentru înregistrarea institutiilor publice. Precizăm că este pentru prima dată când România are un Sistem naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP) sistem care poate fi accesat la adresa de internet: www.ghiseul.ro, acesta fiind 100% operaţional începând cu luna ianuarie 2011', a precizat ministerul de resort.



În cadrul Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţionlă (CNMSI), instituţie subordonată MCSI, s-a constituit, prin ordin de ministru, un departament, care se va ocupa de migrarea, respectiv înrolarea instituţiilor publice în sistem. Prin urmare, instituţiile publice care desfăşoară activităţi de încasare a taxelor şi impozitelor au obligaţia să se înregistreze în SNEP, conform calendarului din HG nr. 1235 privind aprobarea realizării Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor, respectând câteva etape.

www.AGERPRES.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii