Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, compară spitalele din România cu cele din străinătate. Ce diferențe a constatat

ro

22 May, 2019 22:38 1266 Marime text
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că nu există diferenţe legate de calitatea personalului între spitalele din România şi cele din străinătate, dar noi suntem deficitari la echipamente şi comportament, conform Agerpres.ro. 

"Am văzut multe spitale din ţară, am avut ocazia să văd multe spitale din străinătate. Nu există diferenţe legate de personal, de calitatea personalului medical. Ba, aş îndrăzni să spun un lucru interesant: medicii noştri sunt mult mai bine pregătiţi, pentru că neavând aparatura necesară, să fim serioşi, ei au lucrat ca pe front, anumite perioade, în ultimii ani au început să vină aparatele, sunt obişnuiţi să citească pacienţii. Să îi consulte. Lucrurile acestea sunt nişte realităţi şi, ştiţi, sunt spuse de către cei care vin din străinătate sau cei care vin şi se interesează pentru că vor să vină acasă", a spus Sorina Pintea.


Ministrul Sănătăţii a adăugat că în România sunt două capitole deficitare: dotarea cu aparatură medicală şi comportamentul cu pacientul.

"Noi suntem deficitari la capitolul echipamente şi la capitolul comportament, empatia faţă de pacient", a precizat Pintea.


Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost miercuri în Dâmboviţa, a mers la Spitalul Găeşti, iar la Târgovişte s-a întâlnit cu cadre medicale din judeţ şi a susţinut o conferinţă de presă.

Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii