Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meteo. Cum va fi vremea de Crăciun?

ro

23 Dec, 2018 14:25 1556 Marime text
Ninsorile vor fi slabe şi temporare, în cele două zile de Crăciun, şi se vor semnala doar în Transilvania, Maramureş şi Moldova, o vreme specifică sărbătorilor urmând să se înregistreze în Ajunul Crăciunului, când se va depune strat nou şi consistent de zăpadă în zona montană, a declarat, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Mihai Timu pentru Agerpres.
„În Ajunul Crăciunului, vremea va fi închisă la nivelul întregii ţări. Pe parcursul zilei vor fi înnorări şi precipitaţii pe arii mai extinse, iar în vest, centru şi nord cantităţile de apă vor fi mai însemnate, de 10 - 15 litri/mp şi, izolat, peste 25 de litri/mp. În zona de munte va ninge şi stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Maramureş, Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, în timp ce, în restul teritoriului, vor fi mai ales ploi. În noaptea de Ajun, precipitaţiile se vor diminua şi restrânge. Vom mai vorbi despre precipitaţii mixte pe arii restrânse în sud şi sud-est, şi sub formă de ninsoare în rest. De asemenea, trebuie să menţionăm că vântul va prezenta intensificări cu viteze destul de mari la munte, între 65 şi 85 km/h, iar în zona înaltă chiar de peste 90 - 100 km/h. Deci, ninsoarea va fi viscolită în acele zone, dar rafalele vântului în general de 50 - 55 km/h se vor mai înregistra şi în zonele joase din centrul, sud-vestul sau estul României. Temperaturile vor fi cuprinse între zero şi 10 grade Celsius, ceea ce va însemna o vreme mai caldă decât în mod obişnuit”, a menţionat Timu.
Conform specialistului ANM, în prima zi de Crăciun, valorile termice vor fi în scădere spre mediile climatologice ale perioadei, iar precipitaţiile sub formă de ninsoare vor fi prezente local, slab şi trecător.
Acesta a adăugat că, pe 26 decembrie, în cea de-a doua zi a Crăciunului, vântul va mai slăbi în intensitate, iar soarele îşi va face apariţia în special în partea de sud a ţării.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii