Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaj nou de vreme severă!. Cum va fi vremea. Ce spun specialistii in meteorologie

ro

13 Jul, 2019 12:32 1731 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 11.00 o informare valabilă în intervalul 13 iulie, ora 13 – 15 iulie, ora 21.

Instabilitatea atmosferică se va accentua în după-amiaza zilei de azi în nord-vestul, vestul si local, în centrul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, urmând ca aceeași situație să se înregistreze la noapte, și în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului, transmite ANM.
 
Totodată, duminică, instabilitatea atmosferică va cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem.
 
De asemenea, vor fi perioade cu înnorări accentuate. Se vor înregistra averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
 
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii