Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:33 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marş în Bucureşti pentru victimele din Colectiv. Mii de oameni au ieşit în stradă

ro

30 Oct, 2018 22:30 232 Marime text

Câteva mii de persoane au participat marţi seara, în centrul Capitalei, la un marş în memoria victimelor incendiului de la Colectiv, relatează Agerpres.

Evenimentul a început în Piaţa Unirii, unde părinţi şi rude ale celor dispăruţi, dar şi supravieţuitori au venit cu flori şi lumânări pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa în tragedia de acum trei ani.

De asemenea, participanţii la marş au avut o cruce imensă albă, pe care au scris ''Colectiv'', dar şi numele celor 65 de tineri care au pierit în incendiu.

Aceştia au plecat spre locul unde a avut loc tragedia, cărând acea cruce în lumina unor torţe şi în sunet de chitare. În tot acest timp, circulaţia a fost oprită pe traseu, la faţa locului fiind numeroase echipaje de Poliţie şi Jandarmerie.
 
În piaţeta din faţa fostei fabrici Pionierul a fost construit un veritabil altar cu pozele celor 65 de tineri decedaţi, unde au fost aprinse mii de lumânări. Multe persoane au izbucnit în plâns în momentul în care un muzician a cântat la vioară, fiind aplaudat îndelung de mulţime.

Intitulat "Marşul chitarelor", evenimentul a fost organizat la împlinirea a trei ani de la incendiul de la Colectiv.

Sursă foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii