Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 09 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mark Zuckerberg îşi doreşte ca platforma Facebook să devină la fel de vitală ca energia electrică

ro

08 Nov, 2014 14:18 1394 Marime text
Potrivit Mediafax, Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, a declarat că îşi doreşte ca platforma pe care a creat-o să devină la fel de vitală ca energia electrică, scopul său fiind totodată acela ca reţeaua de socializare să fie "ziarul personalizat perfect pentru fiecare persoană din lume".

Miliardarul în vârstă de 30 de ani Mark Zuckerberg, cofondator şi director executiv al Facebook, a participat vineri, la sediul central al companiei pe care a creat-o, la prima sa sesiune de întrebări şi răspunsuri, vorbind despre numeroase aspecte referitoare la reţeaua de socializare, dar şi despre chestiuni personale.

În acest context, Mark Zuckerberg a declarat că îşi doreşte ca Facebook să devină la fel de indispensabilă precum electricitatea, precizând că scopul său nu a fost niciodată acela ca reţeaua de socializare pe care a creat-o să fie modernă şi captivantă.

"Scopul meu nu a fost niciodată acela ca Facebook să fie cool. Eu nu sunt o persoană cool şi nu am încercat niciodată cu adevărat să fiu astfel. Modelul nostru pentru Facebook nu a fost niciodată acela de a încerca să facem ca această reţea să fie în mod special captivantă - am vrut doar să o facem utilă", a spus Mark Zuckerberg.

Potrivit aceleiaşi surse, Zuckerberg a precizat că la începuturile sale, Facebook găzduia în mod special scurte mesaje ale utilizatorilor. De asemenea, Zuckerberg estimează că până în 2020 cele mai multe postări pe Facebook vor fi clipuri video, pentru că aceste înregistrări ale unor momente din viaţa utilizatorilor au devenit mai uşor de realizat şi distribuit. "Scopul nostru este să construim ziarul personalizat perfect pentru fiecare persoană din lume. Încercăm să personalizăm şi să arătăm utilizatorilor lucrurile care sunt cele mai interesante pentru ei", a mai spus Mark Zuckerberg.

Sursa: Mediafax
Sursa foto: campananews.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii