Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN Premiile revistei "Gândirea militară românească" au fost decernate

ro

14 Nov, 2018 19:16 1415 Marime text
Miercuri, 14 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale a avut loc cea de-a XX-a ediţie a decernării Premiilor revistei Gândirea militară românească pentru anul 2017, acţiune circumscrisă manifestărilor dedicate sărbătoririi zilei Statului Major al Apărării.

În acest an, festivitatea a făcut parte din suita evenimentelor consacrate Centenarului Marii Uniri.
 
Evenimentul s-a desfăşurat sub conducerea locţiitorului şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Adrian Tonea, în calitate de preşedinte al Consiliului editorial al revistei Gândirea militară românească.

În urma unei exigente şi obiective evaluări realizate de către Comisia de selecţie, cele cinci premii au fost atribuite unor lucrări de certă reprezentativitate pentru ştiinţa şi arta militară, editate în anul 2017:

- Premiul Mareşal Alexandru Averescu – lucrarea „Armata Română de la Bucureşti la Mărăşeşti. 1916-1917”, autor colonel (r.) prof.univ.dr. Ion Giurcă.
- Premiul General de divizie Ştefan Fălcoianu – lucrarea „Cercetări privind realizarea unui model colaborativ al cercetării ştiinţifice în instituţiile din domeniul apărării”, autor Gabriel Mănescu.
- Premiul General de brigadă Constantin Hîrjeu – lucrarea „Elita militară românească în timpul lui Carol I (1866-1914) ”, autor Dumitru-Dan Crîşmaru.
- Premiul General de corp de armată Ioan Sichitiu – lucrarea „Frontul invizibil: tehnici de intervenţie asupra factorilor de mediu în scopuri militare”, autori general de brigadă (r.) prof.univ.dr. Costică Ţenu şi Lucian Ştefan Cozma.
- Premiul Locotenent-colonel Mircea Tomescu – lucrarea „Dincolo de idealismul european. O perspectivă realistă asupra securităţii europene de la criza economică şi financiară mondială la Brexit”, autor dr. Cristina Bogzeanu.
 
Începând cu anul 2015, Consiliul editorial al revistei recompensează şi cele mai valoroase studii publicate în paginile revistei în anul precedent.

Anul acesta, Premiul special al revistei Gândirea militară românească le-a revenit generalului de brigadă (r.) dr. Viorel Buţa şi colonelului Valentin Vasile pentru articolul „Contracararea ameninţărilor hibride din perspectiva Uniunii Europene”.

De asemenea, le-au fost conferite Diplome de excelenţă Studioului de Arte Plastice al Armatei şi Arhivelor Militare Naţionale Române, în semn de apreciere pentru profesionalismul dovedit de-a lungul timpului în organica Armatei Române.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii