Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:19 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN face precizări cu privire la „Corveta multifuncțională” și „Transportor blindat pentru trupe 8x8”

ro

10 Dec, 2016 12:24 1549 Marime text
Cu privire la programele strategice de înzestrare “Corvetă multifuncțională” și “Transportor blindat pentru trupe 8x8”, Ministerul Apărării Naționale face mai multe precizări.
 
“Principiile de bază avute în vedere, pe parcursul acestui an, în întreaga politică de înzestrare a Armatei, inclusiv în proiectarea celor două programe de achiziții majore au fost: urmărirea intereselor esențiale de securitate ale României, producția tehnicii de luptă în România - cu angajarea la maximum posibil a capacităților industriei naționale de apărare, fructificarea la întregul potențial a opțiunilor de offset  și deplina transparență a procedurii de achiziție. Deciziile au fost fundamentate în urma unor procese riguroase de analiză și studii de concept care respectă în totalitate normele legale naționale și ale UE”, conform MApN.
 
“Astfel, în cazul programului strategic TBT 8x8, s-au creat premisele producerii acestui tip de tehnică în România, prin înființarea unei societăți mixte româno-germane prin parteneriatul dintre Uzina Automecanică Moreni, producătorul transportoarelor amfibii blindate aflate în prezent în dotarea armatei noastre și unul dintre cei mai mari producători de profil din lume, Rheinmetall Landsysteme. Cei doi parteneri își propun realizarea noului transportor blindat pentru trupe 8x8 la standardele operaționale formulate de Forțele Terestre Române, cu transfer de know-how de la partenerul străin către uzina românească. Producția noilor transportoare la Moreni este o opțiune în direcția relansării industriei românești de apărare, reprezentând o oportunitate majoră de dezvoltare nu doar pentru economia din zonă, ci și la nivel național, prin atragerea pe orizontală a altor agenți economici din țară, atât în procesul de producție, cât și pe latura de mentenanță”, se mai arată în comunicat.
 
“MApN este beneficiarul viitorului produs rezultat din această cooperare, produs nou, ce va fi dezvoltat pornind de la o soluție de cercetare românească (proiect finanțat de la buget și care trebuie valorificat), în raport de cerințele militare și tehnice formulate de Forțele Terestre. Nu există angajare bugetară în acest an, contractul cu MApN urmează a fi semnat după ce va fi formulată o ofertă și în urma unei negocieri, iar cooperarea în ansamblul său urmează să se desfășoare pe termen mediu, de-a lungul mai multor ani. Desigur, în acest stadiu și fiind vorba de un produs nou și fabricat în România, nu se pot lua în considerare decât indicii de cost și preț”, potrivit comunicatului citat.
 
Având în vedere faptul că valoarea estimată a contractului, fără TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 100 milioane euro, Ministerul Apărării Naţionale a transmis Parlamentului României, în data de 18 octombrie 2016,  scrisorile prin care se  solicită aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire, așa cum prevede art. 51 alin. 2 din OUG 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii. În pregătirea atribuirii contractului de achiziție, Guvernul României a aprobat, așa cum prevede legea, circumstanţele şi procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA - proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial.
 
“Valoarea estimată a acestui program, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor. Ministerul nu a modificat aceste sume pe timpul procedurii de transparență decizională. Având în vedere forma standardizată a formularelor stabilite prin lege pentru publicarea în procedură de transparență a actelor normative, în prima formă a notei de fundamentare publicată pe site-ul MApN a fost precizat impactul bugetar (și nu valoarea totală a contractului) pentru primii patru ani, care se situa la aproximativ 800 de milioane de euro. În urma consultărilor inter-instituționale, având în vedere faptul că durata de derulare a contractului va fi de șapte ani, în vederea asigurării previzibilității resurselor financiare, s-a luat decizia precizării în cadrul notei de fundamentare a valorii totale a contractului, incluzând, așa cum am precizat deja, toate dimensiunile proiectului (producția propriu-zisă a navelor, achiziția munițiilor, suportul logistic inițial și instruirea echipajelor)”, se precizează în comunicat.
 
“Informațiile vehiculate cu privire la prețuri mult mai mici obținute de alte țări la achiziția unor nave militare de acest tip nu au corespondent în realitate. Costurile totale ale celor patru corvete au fost estimate pe baza unor proceduri care pot fi ușor verificate de autoritățile naționale competente”, spune MApN.

Ti-a placut articolul?

Comentarii