Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe biserici, verificate de ISU. Pompierii au depistat 147 deficienţe şi au aplicat 138 de avertismente

ro

14 Apr, 2017 11:36 2086 Marime text
Premergător Sărbătorilor Pascale, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa au efectuat 36 de activităţi de control şi indrumare a activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor în lăcaşurile de cult de pe raza judeţului, ocazie cu care au constatat  147 deficienţe şi au aplicat 138 de avertismente.
 
Pe timpul controalelor, specialiștii în prevenirea incendiilor au avut în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și menţinerea accesibilă a căilor de acces a autospecialelor de pompieri.
 
De asemenea, pompierii au executat instruiri cu personalul bisericesc, pe linia protecției la foc, ocazie cu care au fost prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul și după terminarea slujbelor.
 
În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative vor continua acțiunile de recunoaștere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și instruirea personalului bisericesc asupra asigurării intervenției operative în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii