Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luna mai vine cu proteste

ro

02 May, 2010 15:52 1134 Marime text

Chiar de mâine, federaţia Columna, afiliată la CNSLR Frăţia, va începe protestele. În perioada 3-7 mai, câte 150 de funcţionari publici vor picheta sediul Guvernului, timp de două ore. Nemulţumirile vizează aplicarea legii unice de salarizare în sistemul bugetar.

Pe 5 mai, ne aşteaptă o grevă generală organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Mai exact 50.000 de angajaţi din primării, consilii locale şi judeţene, dar şi din alte instituţii aflate în subordinea acestora vor să întrerupă lucrul. Şi în acest caz, motivele sunt efectele legii unice de salarizare: eliminarea unor sporuri şi neplata orelor suplimentare. În plus, funcţionarii publici se plâng şi de disponibilizările anunţate la stat. Zilele următoare, Alianţa Sed Lex - care reprezintă mare parte din funcţionarii publici ai administraţiei centrale - vor stabili dacă vor intra în grevă generală alături de colegii din administraţia loală.

Nemuţumiri sunt şi în rândul dascălilor. După mitinguri, pichetări şi chiar o grevă generală de o zi, cadrele didactice ameninţă cu declanşarea grevei generale pe termen nelimitat îmcepând cu prima săptămână a lunii viitoare. În acest fel, vor boicota sfârşitul anului şcolar, întrucât profesorii ameninţă că nu vor încheia situaţia şcolară a elevilor. Pe lângă slariile mici, sindicaliştii din învâţământ se plang şi de legea educaţiei. Profesorii nu sunt de acord cu eliminarea titularizării şi nici cu introducerea clasei a XI-a la ciclul gimnazial.


Proteste mai pregătesc şi sindicaliştii Cartel Alfa, care vor să facă un marş în jurul Parlamentului în zilele în care legea unică a pensiilor va fi supusă votului din parlament.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii