Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:19 18 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT La iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa,  Adrian V. Rădulescu devine, azi, de ziua Educaţiei, patronul spiritual al şcolii din comuna unde s-a născut (galerie foto+video)

ro

05 Oct, 2018 10:43 3025 Marime text
Azi, de ziua Educației, la inițiativă cotidianului ZIUA de Constanța, la școala din comuna Dorobanţu, județul Călărași, are loc ceremonia de acordarea a numelui istoricului Adrian Rădulescu unității școlare.

Astfel, Adrian V. Rădulescu devine patronul spiritual al școlii din comuna unde s-a născut.

Printre cei prezenţi se numără reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţele Călăraşi şi Constanţa.

Redactorul-șef al cotidianului ZIUA de Constanța, Emilian Andrei, consătean cu reputatul istoric, a fost cel care a propus schimbarea denumirii școlii din localitatea Dorobanţu (județul Călăraşi), unde s-a născut și a învățat Adrian V. Rădulescu.

Și iată, că azi asistăm la evenimentul, în care școala din comuna Dorobanțu, județul Călărași, va purta cu mândrie numele reputatului istoric și arheolog Adrian V. Rădulescu.
De altfel, la finalul primei părţi a deschiderii Sesiunii Pontica 51, ce a avut loc pe 3 octombrie 2018, numeroșii participanți au fost martorii unei premiere: lansarea filmului documentar „Adrian V. Rădulescu-ctitorul“, produs de IMAGO Studio și finanțat de cotidianul ZIUA de Constanța, cu sprijinul MINAC, primul de acest fel dedicat unei personalităţi de marcă a Constanței și Dobrogei.

Echipa care a produs acest documentar, formată din Constantin Ţiţineanu, Cristian Broască și Cristian Cealera, mărturisea, ieri, că a avut o misiune foarte grea, întrucât materialul istoric a fost fabulos, iar evocările foarte condensate ale personăliţătii istoricului Adrian V. Rădulescu meritau cu prisosinţă făcute publice. „Mulţumim cotidianului ZIUA de Constanța și în special directorului Claudia Tanislav, cea care ne-a lansat această interesantă provocare.

Un documentar care a presupus un îndelungat travaliu, dar care ne-am dori să se alăture materialelor ce atestă inestimabila valoare a vestigiilor arheologice la Pontul Euxin“.

UPDATE 7, ora 12.39

Ziua continuă cu prezentarea filmului documentar despre Adrian V. Rădulescu.

Filmul a fost prezentat, pentru prima dată la finalul primei părţi a deschiderii Sesiunii Pontica 51, ce a avut loc pe 3 octombrie, la muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 

Filmul documentar „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, produs de IMAGO Studio şi finanţat de cotidianul ZIUA de Constanţa, cu sprijinul MINAC, este primul de acest fel dedicat unei personalităţi de marcă a Constanţei şi Dobrogei.

Echipa care a produs acest documentar, formată din Constantin Ţiţineanu, Cristian Broască şi Cristian Cealera, mărturisea, că a avut o misiune foarte grea, întrucât materialul istoric a fost fabulos, iar evocările foarte condensate ale personalităţii istoricului Adrian V. Rădulescu meritau cu prisosinţă făcute publice.

UPDATE 6, ORA 12.05

 În continuare, fanfara Muzica apelor, a companiei RAJA Constanţa, îi încântă pe cei prezenţi cu o suită de evenimente.

Elevii școlii gimnaziale din comunna Dorbanţu, care azi se va numi Adrian V. Rădulescu, au pregătit mai multe momente artistice pe care le prezintă celor prezenți la eveniment.

UPDATE 5 ora 11.55

 Academicianul Ioan Opriş, spune că Adrian V. Rădulescu este un model și o valoare.

"Sunt oameni care au lucrat, zi de zi, cu Adrian V. Rădulescu, care l-au urmat și care i-au urmat sfaturile.

A fost un om care a clădit argumente în istoria noastră. A însoțit șefii de stat la monumente, explicându-le valoarea. Adrian Rădulescu a fost un ctitor, dar a servit și școli, fiind un mare dascăl. Acum, iată se întoarce acasă.

Adrian V. Rădulescu este unul dintre numele de vârf ale generației de aur. Sunt puține nume care pot sta alături de el.

Adrian V Rădulescu nu este doar al comunei Dorobanţu, al Constanţei și al Dobrogei. Adrian V. Rădulescu este o personalitate a României.

Copiii trebuie să aibă modele, iar unul dintre ele este profesorul Adrian V. Rădulescu" a dezvăluit academicianul Ioan Opriş.

UPDATE 4, ORA 11.46

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a subliniat valoarea lui Adrian V. Rădulescu, care a avut o contibuţie importantă la dezvoltarea Muzeelor și a orașului Constanța.
 
"Mulțumesc cotidianul ZIUA de Constanța și redactorului șef Emilian Andrei pentru această inițiativă de a cinsti memoria marelui istoric Adrian V. Rădulescu" a spus Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa.

Profesorul universitar Constantin Tudor spune că evenimentul de azi, are are loc de Ziua Educației, ceea ce îi dublează semnificația și valoarea.

UPDATE 3, ora 11.36

Vasile Iliuţă, președintele consiliului județean Călăraşi, a transmis că evenimentul de azi este unul foarte important. Fiica lui Adrian V. Rădulescu, Anca Constantin, a primit o plachetă din partea Consiliului Judeţean Călărași.

 "Felicit redacția ZIUA de Constanța pentru că a reușit să aducă azi, la Dorobanţu, atâtea persoane importante" a punctat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călărași.

 La rândul său, vicepreședintele Consiliului Judeţean Constanța, Claudiu Palaz a mulțumit reprezentanţilor comunei Dorobanţu că au dat Dobrogei o asemenea personalitate ca Adrian V. Rădulescu.

"Să dați cât mai mulți copii, care să vina în Constanța, să completeze valorile pe care le avem" a menționat Claudiu Palaz.  
 
 Primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, a ținut să sublinieze că Adrian Rădulescu a fost o personalitate marcantă, fiind un exemplu pe care trebuie să-l urmăm cu toții. "Mă închin în faţa domnului profesor Adrian V. Rădulescu și îi felicit pe toți cei care au făcut posibil acest eveniment" a transmis primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin.

UPDATE 2,  ora 11.15

Cei prezenți asistă la intonarea imnului de stat de către fanfara RAJA Constanţa.

 Primarul comunei Dobobanţu, Vasile Stoica le mulțumește tuturor prezenți la acest eveniment.

 "Este un moment important pentru noi, deoarece şcoala va purta cu mândrie numele lui Adrian Rădulescu, fiu al comunei noastre" a spus primarul comunei, Vasile Stoica.
 
La rândul său, şi directorul unităţii şcolare, Maria Alexandru vorbeşte despre personalitatea marcantă a lui Adrian Rădulescu.

 "Acum, prin proiectul inițiat de ZIUA  de Constanța, la propunera redactorului șef Emilian Andrei, școala noastră va prețui trecutul și valorile care trebuie să rămână în amintirea noastră.

Suntem mândri că suntem părtași la acest eveniment istoric, deoarece un fiu al comunei noastre, care a făcut atâtea pentru ținutul dobrogean, va rămâne veșnic pe frontispiciul școlii" a subliniat directoarea Maria Alexandru.

 Aceasta a invitat-o pe fiica lui Adrian V. Rădulescu, Anca Constantin, să dezvelească placheta comemorativă.
 
 Părintele Ilie Ramon Eugen, protopop al Călăraşilor, oficiază, alături de un sobor de preoți, o slujbă de Tedeum .

 Părintele Ilie Ramon Eugen a binecuvântat şi sfințit placă comemorativă, dezvelită de fiica lui Adrian V. Rădulescu.

 "Să ne mândrim cu înaintașii noștri și să trăim să-i pomenim" a transmis Părintele Ilie Ramon Eugen.

Roxana Natalia Paţurcă, senator de Călărași, a salutat, la rândul ei, această inițiativă a cotidianului Ziua de Constanța, ca școala din comunna Dorobanţu să poarte numele lui Adrian V. Rădulescu, cel care a lăsat o moștenire bogată.

UPDATE 1, ora 11.00

Oaspeții de seamă sunt întâmpinaţi, cu pâine și sare, de către directoarea școlii Maria Alexandru și primarul comunei Dorobanţu, Vasile Stoica.

Zeci de copii ai unității școlare s-au adunat în curtea școlii, pentru a întâlni oaspeţii.

Printre cei prezenți se număra: primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, Claudiu Palaz vicepreședinte Consiliului Judeţean Constanţa, primarul comunei Dorobanţu, Vasile Stoica, administratorul  județului Constanța, Mirela Matichescu, directorul Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, Marcel Colesniuc, senatorul de Călăraşi, Roxana Natalia Paţurcă, senator de Călăraşi, Răducu George, preşedintele Consiliului judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin, profesor universitar doctor Constantin Tudor şi directorul ZIUA de Constanţa, Claudia Tanislav.

Fanfara RAJA Constanţa a dat startul evenimentului, în aplauzele celor prezenţi.
 
Copiii  prezintă un scurt program artistic, fiind acompaniați de fanfara RAJA Constanța.
 
Micuții au încins o horă chiar în curtea Unității școlare din Dorobanţu, unitate care va purta numele lui Adrian V. Rădulescu.

În Biblioteca Virtuală a site-ului ZIUA de Constanța, la secţiunea dedicată lui Adrian Rădulescu - Ctitorul, sunt disponibile evocări despre acesta, cartea Istoria Dobrogei, scrisă de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, precum şi un album cu fotografii foarte valoroase care îl înfăţişează pe marele istoric Adrian Rădulescu în diferite ipostaze. De asemenea, accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța, puteți descărca în format PDF revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoașterea istoriei locale.


Citeşte şi: AdrianV.Rădulescu - ctitorul De Ziua Educaţiei 2018, Adrian V. Rădulescu devine patronul spiritual al şcolii din comuna în care s-a născut (galerie foto)

Dobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările

AdrianV.Rădulescu - ctitorul Documentarul despre Adrian V. Rădulescu „declanşează o atitudine faţă de cei buni“. ZIUA de Constanţa, felicitată pentru proiect (galerie foto)

#citeșteDobrogea Au trecut 18 ani de la dispariția istoricului Adrian Rădulescu. Omagiu promotorului arheologiei din Dobrogea

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Premieră în istoria Pontica - „Mass-media, autoritatea constănțeană, comunitatea academică și mediul universitar și-au dat mâna“ (galerie foto) 


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii