Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lăcașul poartă numele celor doi Mănăstirea Dălhăuți a fost construită după ce doi ciobani din Dobrogea au auzit glasul Maicii Domnului

ro

26 Jul, 2014 12:15 1789 Marime text
Mănăstirea ortodoxă Dălhăuți se află în comuna Cârligele din județul Vrancea. Lăcașul de cult este renumit pentru o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni, scrie știri.rol.ro.

A funcționat ca mănăstire de călugări, la început, dar a fost desființată în anul 1959 și reactivată în 1990 ca mănăstire de călugărițe, notează sursa citată.

Cu privire la istoria Mănăstirii Dălhăuți, jurnaliștii de la stiri.rol.ro, sciru că există o legendă conform căreia mănăstirea s-ar fi înființat chiar în secolul al XV-lea, când doi ciobani pe nume Anufie și Irapalie Dălhăuș, originari din Dobrogea, au văzut o lumină neobișnuită în inima pădurii și au auzit o voce spunându-le: „Aici este izvorul darurilor mele.” Bărbații au înțeles că glasul îi aparținea Maicii Domnului și că aceasta dorea ca în locul acela să se înalțe un lăcaș de cult în onoarea ei. Cei doi s-au călugărit și au pus bazele așezământului, construind o biserică ce purta hramul Izvorul tămăduirii.

Mănăstirea, care a luat numele celor doi frați, este cunoscută sub numele de Dălhăuți. Satul cu același nume a luat naștere mai târziu, despre existența lui pomenindu-se într-un document din 1615.

Aceeași legendă spune că, la construirea bisericii, cei doi frați au primit sprijinul unui ucenic al Sfântului Nicodim de la Tismana și că altarul a fost construit chiar pe locul în care se arătase lumina văzută de cei doi frați, notează sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii