Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:05 23 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis „Nu sunt îngrijorat pentru democrația din România. De la certuri ajungem la dezbateri”

ro

24 Jan, 2017 20:04 802 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la Strasbourg, că nu este îngrijorat de democrația din România, pe care a caracterizat-o drept „vie”, cu dezbateri și certuri.

„La noi, cultura dezbaterii nu a fost chiar pe primul loc, mai ales în anii comunismului. Cumva, această abordare a ajuns până în timpurile noaste. Dar recuperăm. De la certuri ajungem la dezbateri, de la dezbateri, la idei și, în acest fel, eu personal sunt convins că lucrurile vor merge mai bine”, a spus Klaus Iohannis.

„Ceea ce nu pot face cetățenii, trebuie să facă politicienii. Să caute soluții. Câteodată, înainte să fie mai bine, trebuie să fie mai rău. Mă tem că asta este faza în care ne aflăm acuma. Dar, v-am spus aceste lucruri pentru că cei de acasă sunt foarte conectați și își dau seama că lucrurile se mișcă, dar dumneavoastră, care cu cinste, mândrie și profesionalism ne reprezentați aici, poate nu aveți aceste informații de primă mână și ar fi păcat să fiți îngrijorați pentru democrație”, a mai spus președintele.

„Nu pot să nu remarc că România a avut generații de politicieni mari, făuritori de națiune, iar acum nu suntem în acea fază. Acum suntem în faza în care făurim o democrație matură, iar eu am convingerea că vom reuși”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi şi miercuri o vizită oficială la Strasbourg, unde va susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitaţia preşedintelui acestui for, Pedro Agramunt, şi va avea întrevederi cu secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, precum şi cu alţi oficiali. 


Sursa foto: captură video presidency.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii