Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, la bilanţul Parchetului General. Declaraţiile preşedintelui - "Românii nu îşi doresc ca infractorii să facă legea"

ro

07 Mar, 2018 12:33 1850 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la bilanţul Parchetului General, că articolul din Constituţie privind procurorii este clar, aceştia sunt sub autoritatea ministerului Justiţiei, nu în subordine, dar prin aceste discuţii se încearcă un control mai amplu asupra procurorilor. "Este doar o încercare de a slăbi puterea procurorilor şi a-i subordona politiciului, fapt inacceptabil", a spus Iohannis, relatează
România TV.
 
"Vă felicit pentru activitatea derulată cu succes în anul care s-a scurs. Ministerul Public are un rol constitutional foarte bine definit. Procurorul este un reprezentant al integritatii generale ale societatii si un aparator al ordinii de drept şi al drepturilor cetatenilor. Alăturarea acestor atribuţii nu este întâmplătoare. Imparţialitatea, integritatea şi profesionalismul procurorului il fac pe acesta responsabil de corecta şi completa rezolvare a dosarelor.

A devenit un obicei in Romania sa se dezbata intens statutul procurorului. Se invoca frecvent articolul din Constituţie care stabileste ca activitatea procuroruilor se desfasoara sub autoritatea Ministerului Justitiei. Sintagma din Constitutie este ca procurorul îşi desfăşoara activitatea sub autoritatea şi în nici un caz în subordinea Ministrului Justitiei. Se face în mod deliberat o confuzie între cele două sensuri, pentru a se impune un control asupra procurorilor. Este doar o încercare de a slăbi puterea procurorilor şi a-i subordona politiciului, fapt inacceptabil", a spus preşedintele Klaus Iohannis, la prezentarea Bilanţului Parchetului General pentru anul 2017. 

El a mai spus că observăm în unele discursuri politice o tot mai mare grijă faţă de soarta unor condamnaţi penal.

"Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii. Dimpotrivă, sunt de aceeaşi parte a baricaadei cu cei care vor să aplice legea. Să fim bine înţeleşi - Constituţia României nu face referire la dreptul la linişte al celor care încalcă legea. Nimeni nu este mai presus de lege, cetăţenii sunt egali în faţa legii. Fără privilegii sau discriminări. Magistraţii sunt cei chemaţi să se asigure că aceste principii se aplică", a declarat Iohannis.


El a mai spus că este obligatorie existenţa unui cadru normativ clar şi predictibil, astfel încât magistraţii să nu fie supuşi unor comenzi din partea unei majorităţi politice.

"Înfăptuirea unei justiţii drepte, nevoia de locuri de detenţie sunt de necontestat şi ţin de respectarea unor drepturi umane fundamentale. din păcate, acum nu se discută despre chestiuni de fond, ci se încearcă intimidarea celor care încalcă legea. Este cu atât mai important ca magistraţii să nu uite rolul esenţial pe care îl au inclusiv ca reper de moralitate în societatea româneaască. Dacă există erori, ele trebuie corectate, dacă se fac greşeli, cei responsabili trebuie traşi la răspundere, acolo unde se constată abuzuri, trebuie sancţiuni", a mai arătat preşedintele.


Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2017, că "românii nu îşi doresc ca infractorii să facă legea şi magistraţii să fie subordonaţi politicului", iar "o Românie puternică nu poate fi construită pe nisipuri mişcătoare".

"Orice raport de activitate ne invită să privim către viitor. Trebuie găsite şi implementate măsuri pentru instrumentarea cauzelor, pentru reducerea numărului de dosare. Toate acestea pot contribui la consolidarea progresului făcut până acum de Ministerul Public. Cred că România are nevoie să dezvolte politice publice şi o legislaţie care să pună mai mult accent pentru educarea, în special a tinerilor, referitoare la încălcarea legii", a declarat Iohannis, citat de news.ro.


Şeful statului a spus că "românii nu îşi doresc ca infractorii să facă legea şi magistraţii să fie subordonaţi politicului", iar "o Românie puternică nu poate fi construită pe nisipuri mişcătoare".

"Justiţia este un serviciu public, iar cetăţenii au aşteptări mari în acest sens de la magistraţi", a mai spus şeful statului, care a dat asigurări că va rămâne "un susţinător ferm al unei justiţii independente şi funcţionale".

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat miercuri, cu ocazia prezentării bilanţului Parchetului General, că, în anul 2017, procurorii au avut de soluţionat 1.752.067 dosare, dintre care au soluţionat 533.040, 59.839 de inculpaţi fiind trimişi în judecată. 

Sursă: România TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii