Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:33 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, aşteptat la Alba Iulia de 1 Decembrie

ro

25 Nov, 2014 20:29 1093 Marime text
Preşedintele ales, Klaus Iohannis, este aşteptat la Alba Iulia, în 1 Decembrie, autorităţile locale anunţând că au pregătit de Ziua Naţională un program variat pe durata a trei zile, care va cuprinde, printre altele, o paradă militară, concerte, spectacole de lasere şi focuri de artificii.
 
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, a declarat pentru Mediafax că manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura şi în acest an sub genericul "Festival de România" şi vor debuta sâmbătă, când va fi deschis Parcul Sărbătorilor de Iarnă amenajat în cetatea din municipiu.
 
Mihai Coşer a spus că manifestările vor culmina în 1 Decembrie, când vor avea loc festivităţile tradiţionale, dar şi o paradă militară, o defilare cu steaguri de mari dimensiuni, concerte, focuri de artificii şi spectacole de lasere.
 
Potrivit acestuia, Alba Iulia va găzdui în preajma zilei de 1 Decembrie şi Congresul Spiritualităţii Româneşti, care îi reuneşte pe reprezentanţii comunităţilor româneşti din Diaspora.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii