Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis l-a întâlnit pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai Holocaustului, originar din România (video)

ro

31 Mar, 2016 20:22 1570 Marime text
 
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, astăzi, în timpul vizitei la Muzeul Holocaustului din Washington cu unul dintre ultimii supravieţuitori ai Holocaustului.
 
Conducerea Muzeului Holocaustrului din Washington i-a prezentat şefului statului unul dintre ultimii supravieţuitori şi fost procuror în procesul de la Nurenberg contra nazismului. Acesta i-a mărturisit preşedintelui că s-a născut la Satu Mare, potrivit hotnews.ro.
 
Iohannis a transmis că sprijină înfiinţarea, în România, a unui Muzeul al Evreilor şi Holocaustului şi transformarea ţării într-un centru regional pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Şeful statului a atras atenţia, în declaraţia de presă de după vizitarea Muzeului Holocaustului din Washington, că "evoluțiile din spațiul european din ultima vreme scot la suprafaţă, din păcate, derapaje xenofobe şi derapaje rasiste".

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii