Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:46 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorii RAR au descoperit 160 de vehicule care prezentau pericol iminent de accident, la Constanţa

ro

11 Nov, 2014 15:41 1776 Marime text
Registrul Auto Român (RAR) și Poliția Rutieră efectuează zilnic controale tehnice în trafic. Prin aceste acţiuni se doreşte eliminare din trafic a vehiculelor care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice grave pe care le au.
 
În urma acțiunilor de control desfășurate în primele 10 luni în județul Constanța, inspectorii RAR au descoperit 160 de vehicule, dintr-un total de 1.579 verificate, care prezentau pericol iminent de accident. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.
 
La finalul controalelor tehnice desfășurate în trafic, la nivelul județului Constanța, în intervalul ianuarie-octombrie 2014 Poliția Rutieră a reținut 410 certificate de înmatriculare, 27 de permise de conducere și au fost aplicate 609 amenzi. Sancțiunile au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformități tehnice sau legate de acte.
 
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii