Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începând de mâine, bucureştenii se vor plimba cu autobuze din Constanţa

ro

27 Jul, 2011 20:58 1170 Marime text

În baza unui parteneriat încheiat între MDRT şi RATB, turiştii străini şi români care vizitează Bucureştiul vor avea la dispoziţie, începând de joi, 28 iulie 2011, patru autobuze supraetajate care vor efectua curse speciale pe o rută care traversează principalele puncte de interes din Capitală, se arată într-un comunicat transmis de MDTR. Aceste autobuze sunt puse la dispoziţie de Regia Autonomă de Transport în comun Constanţa. Autobuzele vor fi inscripţionate cu însemnele brandului naţional de turism, în vederea creşterii notorietăţii României ca destinaţie turistică. „Cred în succesul proiectului şi sper ca aceste circuite să sporească atractivitatea Capitalei noastre, iar Bucureştiul să-şi recâştige locul pe care îl merită în rândul celor mai vizitate capitale europene", a declarat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.

Linia turistică va funcţiona zilnic, între orele 10.00-22.00, pe traseul Piaţa Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Presei Libere. Tarifele de transport pentru această linie, stabilite pe categorii de vârstă, sunt de: 25 RON/bilet pentru adulţi şi 10 RON/bilet pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, vor beneficia de transport gratuit. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura din autobuzele turistice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii