Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu de amploare la un service auto din Brăila. Mai multe mașini au fost distruse de flăcări

ro

07 Feb, 2019 09:46 1945 Marime text
Opt maşini au ars într-un incendiu izbucnit la un depozit de anvelope şi vopseluri din municipiul Brăila, folosit ca service auto, potrivit informaţiilor furnizate joi, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea", col. Ştefan Stoian citat de Agerpres.ro

Maşinile se aflau la reparat în momentul izbucnirii incendiului, miercuri, flăcările fiind provocate de "tăierea sau lipirea unor bucăţi de metal folosind aparatura de sudură fără respectarea normelor PSI", după cum a precizat col. Ştefan Stoian. 

Incendiul a fost observat târziu, iar pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu o autoscară şi au reuşit să lichideze flăcările în două ore, munca lor fiind îngreunată de fumul dens de la materialele arse. 

Au mai ars aproximativ 300 metri pătraţi de acoperiş, 20 de anvelope, zeci de litri de ulei de motor, vopsea, scule şi utilaje pentru reparaţii auto, un motor auto, aparatură electronică şi calculatoare, precum şi centrala termică. 

Incendiul s-a extins şi la un atelier vecin de electronică industrială, unde au ars aproximativ 130 metri pătraţi de acoperiş, trei laptop-uri, cinci imprimante, aparatură electrocasnică şi electronică, documente şi scule. 

În momentul producerii incendiului, în atelierul auto se aflau trei tuburi de argon folosite pentru sudură care, din declaraţiile proprietarului, nu erau pline.

Nu s-au înregistrat victime. Proprietarul atelierului a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD aflat la faţa locului.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii