Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În benzinăriile OMV a fost introdus plinul în rate!

ro

12 Aug, 2014 17:31 2170 Marime text
Benzinăriile OMV, controlate în România de Petrom, cea mai mare companie locală, şi-au anunţat ieri clienţii, printr-un newsletter, că până pe 20 septembrie cumpărăturile din staţiile de distribuţie sub acest brand pot fi plătite şi în rate prin intermediul unui parteneriat cu Credit Europe Bank, prin CardAvantaj, notează Ziarul Financiar.

Plata se poate realiza în două rate fără dobândă, mai scrie sursa citată.

Această măsură vine în contextul în care vara este cel mai bun anotimp pentru vânzările de carburanţi datorită perioadei de concedii, dar mai ales pe fondul scumpirii accentuate a carburanţilor de la 1 aprilie din cauza introducerii taxei de 7 cenţi pe litru.

De altfel, scrie Ziarul Financiar, că imediat după ce măsura introducerii taxei de 7 cenţi pe litru, marii transportatori au anunţat că vor evita să-şi mai facă plinul în România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii