Iată pe cine ar înlocui Mironescu la MAI
Iată pe cine ar înlocui Mironescu la MAI
4070
Marime text
La preluarea funcţiei de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, democrat-liberalul Laurenţiu Mironescu ar trebui să-l înlocuiască pe Constantin Cristian Baci, care încă figurează pe site-ul MAI ca îndeplinind această funcţie.
De precizat că Baci a fost numit la MAI prin Decizia 649 din 1 octombrie 2009 privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei de secretar general al MAI. Chestorul principal de poliţie Constantin Cristian Baci s-a născut pe 30 aprilie 1969 la Bucureşti şi a îndeplinit, din 2003 şi până în prezent, diferite funcţii de conducere în cadrul MAI, cu o detaşare de câteva luni, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, unde a fost secretar general adjunct.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


