Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul grec anunță reluarea imediată a demersurilor pentru încheierea unui acord cu creditorii internaționali

ro

05 Jul, 2015 22:31 1490 Marime text
"Inițiativele pentru încheierea unui acord între Grecia și creditorii internaționali (UE și FMI) se vor intensifica încă din această seară", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Gabriel Sakellaridis, după încheierea referendumului la care, conform primelor rezultate, grecii au votat împotriva ultimelor propuneri ale acestor creditori privind un nou acord de asistență financiară, ce presupune și măsuri de austeritate, transmite AFP, preluat de Agerpres.
"Banca Centrală a Greciei va trimite în această seară o solicitare către Banca Centrală Europeană. Credem că există argumente solide pentru a crește plafonul ELA, respectiv ajutorul de urgență pentru băncile grecești care sunt închise de o săptămână și riscă să intre rapid în criză de lichidități", a declarat oficialul grec.
Conform primelor rezultate comunicate de Ministerul grec de Interne, după numărarea a 20% din buletinele de vot 60,49% dintre alegători au votat 'Nu', împotriva acordului propus de creditorii internaționali.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii