Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a aprobat instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor

ro

28 Sep, 2016 19:12 1581 Marime text
Pentru creșterea transparenței cu privire la interacțiunea dintre decidenții din executiv (prim-ministru, miniștri, secretari de stat și alte funcții asimilate demnitarilor) și grupurile specializate din societatea civilă și mediul de afaceri, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a supus aprobării Memorandumul cu tema: Instituirea Registrului Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI).

„Scopul RUTI este creșterea calității politicilor publice inițiate de autorități, dar și ale unora noi care pot fi preluate din afara spectrului guvernamental. Prin politici publice - orice inițiativă guvernamentală  cu impact public: nu numai proiecte de Hotărâri de Guvern/Ordonațe simple/de urgență/proiecte de lege, ci și programe de finanțare, strategii și alte tipuri de acțiuni”, precizează Executivul.

„Guvernul, la propunerea MCPDC, face un prim pas, într-un demers mai amplu, în direcția stabilirii unor reguli asumate în interacțiunea dintre decidenții din Guvern și grupurile specializate din societate (din mediul de afaceri și ONG) cu scopul explicit de a crește, de o manieră transparentă și asumată, calitatea politicilor publice inițiate de Guvern sau preluate de mediul guvernamental. Ne aliniem practicilor europene și celor din SUA care și-au dovedit impactul pozitiv asupra calității deciziilor privind politicile publice, restul prevederilor legale prin care cetățenii în sens larg cunosc și comentează proiectele de acte normative (Legea nr. 52/2003) rămânând obligatorii”, a declarat ministrul Violeta Alexandru.
Acest demers, menit să întărească calitatea deciziei guvernamentale, nu anulează legea 52/2003 privind transparența decizională, inițiatorii de acte normative având obligația să respecte toate procedurile de consultare publică cu toți cetățenii interesați.

„Mecanismul implică o evidență a interacțiunilor (tip întâlnire față în față) între decidenți și grupuri specializate prin publicarea de către miniștri/secretari de stat și conducători asimilați acestora a agendei acestora, respectiv a informațiilor cheie despre cine sunt grupurile interesate să convingă decidenții să adopte o politică publică și/sau să modifice una existentă. Prin decidenți înțelegem: prim – ministru, șeful Cancelariei prim-ministrului și secretarul general al Guvernului, miniștri, secretari de stat, conducători cu rang de demnitar ai altor instituții sau organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor. Prin grupuri specializate, ne referim la: societăți cu personalitate juridică, asociații, fundații și federații, organizații religioase ale cultelor sau asociată unui cult, organizații sindicale, organizații patronale, Camere de Comerț, structuri asociative ale administrației publice locale, alte tipuri de organizații legal constituite. Sunt asimilate grupurilor specializate și următoarele categorii: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi de familie, cabinete indivi­duale, cabinete asociate, societatea profesională, cu sau fără personalitate juridică”, mai arată Executivul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii