Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gruparea Statul Islamic a executat 150 de civili în vestul Irakului

ro

20 Feb, 2015 15:46 858 Marime text
Militanții jihadiști din gruparea Statul Islamic (SI) au executat 150 de civili în vestul Irakului, unde au loc confruntări pentru controlul asupra orașului Al-Baghdadi, lângă care se află o bază aeriană a SUA, transmite DPA, citat de Agerpres.

Șeful Consiliului Local din Al-Baghdadi, Malallah al-Oubeidi, a afirmat că victimele sunt în cea mai mare parte membri ai tribului Abu Oubeid, care luptă alături de trupele guvernamentale irakiene împotriva forțelor SI.

Masacrul a avut loc ieri, la o zi după ce cei 150 de civili fuseseră capturați de SI.

Orașul Al-Baghdadi, situat la 5 kilometri de baza aeriană Ain al-Assad unde militari americani îi pregătesc pe soldații irakieni, se află de peste o săptămână sub asediul SI. Susținute de luptători kurzi și de forțe aeriene americane, trupele guvernamentale irakiene au lansat în ultimele luni mai multe contraatacuri împotriva militanților SI. Potrivit unor oficiali militari americani, în aprilie sau mai va fi lansată o operațiune pentru recucerirea orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak, dacă forțele irakiene și kurde vor fi pregătite până atunci, relatează Agerpres.

Operațiunea va implica 20.000-25.000 de militari, a explicat un reprezentant al Comandamentului Central al SUA de la Tampa, statul Florida.

Mosul este un punct strategic întrucât se află într-o zonă bogată în petrol. În prezent, între 1.000 și 2.000 de luptători ai SI asigură controlul asupra orașului, care a fost capturat în iunie de la trupele irakiene. Milițiile radicale sunnite controlează și zone semnificative din Siria vecină și există informații potrivit cărora SI și-a înființat celule și în Libia, țară dominată de haos.



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii