Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:06 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gitenstein, despre adoptatea Legii ANI "Parlamentul merită felicitat"

ro

25 Aug, 2010 19:28 1632 Marime text
Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România, un critic al vechii Legi ANI, a felicitat, astăzi, Parlamentul pentru adoptarea actului normativ în noua formă.

"Parlamentul merită felicitări pentru că ieri a adoptat un număr de măsuri adiţionale care vor îmbunătăţi corectitudinea şi eficienţa sistemului juridic, facilitând în acelaşi timp judecarea şi condamnarea persoanelor care au comis acte de corupţie ori alte infracţiuni grave", spune ambasadorul, într-un comunicat de presă.

Gitenstein susţine de asemenea că i s-a părut încurajatoare decizia Curţii Constituţionale din19 iulie, care a respins vechiul proiect de lege ce ar fi slăbit considerabil ANI."Sper că noua lege va corespunde standardelor acestei curţi", continuă Gitenstein.

Ambasadorul este de părere că prin adoptarea noii legi, "România a făcut un pas important în direcţia asigurării existenţei unei agenţii care să verifice averile demnitarilor".

"Acest factor crucial în lupta împotriva corupţiei corespunde obligaţiilor României în calitate de membru al Uniunii Europene şi asigură transparenţa necesară, aşteptată de către companiile americane şi străine prezente în România, precum şi de către cetăţenii români", susţine Mark Gitenstein.

Sursa: evz.ro 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii