Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geoană propune ca preşedintele partidului să fie ales de toţi membrii PSD

ro

06 Oct, 2010 01:48 1132 Marime text

Preşedintele Senatului, social-democratul Mircea Geoană, a declarat, astăzi, pe blogul personal, că a propus conducerii PSD câteva teze de modificare a statutului formaţiunii, printre care şi alegerea preşedintelui partidului de către toţi membrii social-democraţi.

"Alegerea preşedintelui de către toţi membrii PSD este un o măsură esenţialmente democratică, care va demonstra forţa partidului. Implicarea activă a tuturor membrilor în viaţa internă a partidului duce la fidelizarea acestora, precum şi la încurajarea atragerii de noi membrii", propune Mircea Geoană pe blogul personal.

Fostul lider al PSDarată căpropunerea a fost susţinută de Victor Ponta şi de Adrian Năstase la Congresul din februarie şi în afara faptului că acum "ideeavine de el" şi asta ar putea deranja, nu vede alt argument pentru a nu fi aplicată.

Geoană a mai propus ca social-democratul care va candida la Preşedinţie să fie ales de asemenea prin votul tuturor membrilor de partid, dupa modelul alegerilor primare din SUA. De asemenea,candidaţii la funcţii de demnitate publică să treacă şi ei prin filtrul votului membrilor de partid din zona pe care doresc să o reprezinte.

"Principiul pe care îl propun, cel al partidului deschis, va însemna mai multă încredere publică în PSD. Va arăta că, atunci când e vorba de democratizare, PSD dă tonul. A te opune unei asemenea transformări ar trăda frica confruntării cu cei pe care teoretic îţi bazezi legitimitatea - membrii de partid. Până la proba contrarie, refuz să cred că exista cineva în PSD care să se teamă de un partid deschis. (...) Un ultim cuvânt pentru cei care sunt speriaţi de Geoană: luaţi o gură de aer. Sunt mulţumit în acest moment cu funcţia mea de senator de Dolj",scrie fostul preşedinte al PSD.

Sursa: Evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii