Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii din Constanţa au reuşit să schimbe Legea Educaţiei "Această lege redă elevilor un drept necesar într-o societate democratică"

ro

15 Apr, 2015 23:05 1858 Marime text
 
Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat publicităţii, în această seară, un comunicat de presă referitor la modificarea Legii educaţiei. "Astăzi, 15 aprilie a.c., plenul Senatului a adoptat definitiv propunerea legislativă nr. L 110/2015, care are ca scop reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor, inițiată de către Asociația Elevilor din Constanța și sprijinită de Consiliul Național al Elevilor.
Propunerea legislativă a fost semnată de un număr de 48 de deputați și senatori, aparținând tuturor formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României. Inițiativa legislativă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților la începutul lunii martie, ulterior fiind înaintată spre dezbatere Senatului. Reprezentanții AEC au lut parte la ședințele Comisiei de învățământ din Camera Deputaților și Senat, atunci când acest proiect a fost dezbătut, pledând în favoarea adoptării acestuia", se arată în comunicat de presă.
Potrivit Asociaţiei Elevilor din Constanţa, până în 2011, la momentul intrării în vigoare a noii legi a educației, elevii erau reprezentați în Consiliul de administrație. Odată cu adoptarea legii nr. 1/2011, elevilor le-a fost luat dreptul de vot, devenind observatori. De asemenea, după adoptarea OUG nr. 49/2014, reprezentantul elevilor a devenit din observator, observator ocazional, elevii nemaifiind reprezentați în procesul de luare a deciziilor în cadrul unității de învațământ.
"Asociația Elevilor din Constanța dorește să mulțumească tuturor grupurilor parlamentare din Parlamentul României, precum și parlamentarilor independenți, pentru susținerea pe care au arătat-o față de acest proiect. De asemenea, dorim să mulțumim și Consiliului Național al Elevilor, Consiliului Tineretului din România, Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și Organizației Studenților din Unviersitatea de Vest (OSUT) pentru sprijin și susținer", se mai menţionează în comunicat.
"După promulgarea legii de cățre Președintele României și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, elevii vor fi din nou reprezentați în Consiliul de administrație, de către un elev reprezentant, major, ales în prin vot democratic. Această lege este un important punct de plecare în procesul de democratizare a sistemului de învățamânt românesc." a declarat Andrei-Eduard Burghelia, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
"Această lege reprezintă un act reparatoriu, care redă elevilor un drept necesar într-o societate democratică, acela de a participa la procesul de luare a deciziilor în cadrul unității de învățământ. Reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație reprezintă, alături de acordarea reducerii de 50% la transportul local în comun, cele două mari proiecte pentru care AEC s-a luptat încă de la înființare." a declarat Constantin-Alexandru Manda, vicepreședintele Asociației Elevilor din Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii