Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Udrea Mazăre şi Realitatea TV, Ponta şi Antena 3, formulele câştigătoare

ro

17 Aug, 2011 18:42 1991 Marime text

udrea.jpgPreluare www.elenaudrea.ro: Credeam că băieţii „buni" de la Antena3 şi RealitateaTv au luat o pauză în această vară şi pornesc atacul abia în toamnă împotriva mea. Am văzut aseară că au revenit la practicile de coordonare. Mă atacă în acelaşi timp.

Pe RealitateaTv, vârf de lance era Mazăre, care vorbea despre cât de exagerată aş fi pentru că vreau reabilitarea Cazinoului din Mamaia, în condiţiile în care chiar el a cerut asta. Ceva de un absurd ieşit din comun. Adică Mazăre face carnavaluri prin oraş, face parade de modă, aruncă evident cu banii în dreapta şi-n stânga, dă şpăgi electorale pensionarilor, umilindu-i lună de lună, iar eu, că vreau să reabilitez un simbol al litoralului românesc, fac cheltuieli exagerate. Repet ceea ce am mai spus, dacă primarul Constanţei ar fi vrut să reabiliteze el Cazinoul, o putea face fără bani din bugetul propriu, prin fonduri europene. Dar nu i-a plăcut asta - la el, totul este pe şmecherie, pe „şmen", ca să-i folosesc propriul cuvânt.

La Antena3, celălalt vârf de lance, cu mai puţin succes, ce-i drept, a fost Victor Ponta. Acesta, puţin afumat de la grătarele de duminică, o tot ţinea cu Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi felul în care ar fi alocat MDRT discreţionar fondurile. Ei bine, m-am cam săturat de această placă stupidă pe care o pun toţi. Toţi flecăresc, jurnalişti şi politicieni ai Opoziţiei, dar nimeni nu a prezentat vreun element care să arate că MDRT direcţionează fondurile doar către CJ-urile democrat-liberale sau maghiare.

Ataşez acestui articol un document excel (PNDI v1.0 cu tabele) referitor la felul în care au fost alocate fondurile, numărul de kilometri care ar urma să fie reabilitaţi sau contruiţi în funcţie de culoarea consiliilor judeţene. Poate Pontănacul se uită şi el puţin pe aceste cifre şi mai lasă povestea cu cele 4 miliarde de euro care ar fi arma electorală a PDL în 2012.

PS. Cât despre povestea halucinogenă cu rochia, nu există rochie de purtat ziua de 14.000 de lire sterline! În nebunia de la Antena3, puteau spune că este de 140.000£ sau de 1.400.000£. Totuna era!

Veţi găsi aici preţul pe care l-am plătit pentru rochie, care este de vreo 20 de ori mai mic decât cel de care bălmăjea oastea de strânsură a lui Voiculescu.

Părtaş la emisiune a fost şi Victoraş Ponta, care a tăcut chitic, deşi toată ziua poartă pulovere de 600 de euro de la Paul&Shark. Şi, culmea!, emisiunea se desfăşura la televiziunea lui Voiculescu, care nu se jenează să se afişeze în costume de la Missoni sau Brioni.

PS.2 Pentru cine nu deschide documentul excel, acestea par a fi cele mai importante elemente statistice ale fondurilor alocate pentru reabilitarea de drumuri judeţene şi de interes local.

Top 10 judeţe ca sume alocate

4 CJ sunt PSD: Prahova, Ialomiţa, Vâlcea şi Dolj.

4 CJ sunt PDL: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa şi Cluj.

1 CJ este PNL: Bihor.

1 CJ este UDMR: Mureş.

Top 10 judeţe ca şi kilometri atribuiţi

6 CJ sunt PSD: Constanţa, Bacău, Ialomiţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj

3 CJ sunt PDL: Alba, Arad, Timiş.

1 CJ este PNL: Giurgiu.

http://www.elenaudrea.ro/mazare-si-realitateatv-ponta-si-antena3-matches-made-in-heaven.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii