Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:12 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drumuri inchise din cauza viscolului

ro

23 Jan, 2010 14:50 1448 Marime text

Mai multe drumuri naţionale şi Autostrada Soarelui sunt închise.

În judeţul Buzău se circulă cu dificultate pe toate drumurile naţionale şi judeţene, din cauza viscolului puternic şi a căderilor de zăpadă. De asemenea vizibilitatea este redusă, ceea ce face ca traficul pe DN 2 C şi pe DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila să se desfăşoare anevoios.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să se intereseze despre starea drumurilor înainte de a porni la drum şi să adapteze viteza la condiţiile de trafic, pentru a evita accidentele.

Ieri, au avut loc 17 accidente, care s-au soldat cu 5 morţi şi 14 răniţi grav. Principalele cauze ale producerii acestor accidente au fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi traversarea neregulamentară.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că următoarele drumuri sunt închise din cauza căderilor abundente de zăpadă şi a viscolului:

autostrada A2 Bucureşti - Feteşti;

în judeţul Buzău: DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila;

în judeţul Vrancea: DN23B Măicăneşti - Ciorăşti;

în judeţul Constanţa: DN3C (varianta Ovidiu - Constanţa).

Manevrele navelor au fost suspendate, vineri seară, în porturile constănţene din cauza viscolului, vântul ajungând la viteze de până la 70 km/h, transmite Mediafax. Potrivit Căpităniei Constanţa, operaţiunile portuare au fost suspendate vineri seară, în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud - atât maritim, cât şi fluvial, Midia şi Mangalia, deoarece vântul bate cu forţa 7-8 pe scara Beaufourt, cu viteze de până la 70 km/h.

Persoanele fără adăpost, victimele frigului

În cursul nopţii trecute, 32 de persoane fără adăpost au fost ridicate de pe străzile Bucureştiului şi internate în spital sau direcţionaţi către centrele de adăpost. O mare parte din aceste persoane au suferit degerături.

Potrivit autorităţilor, 18 persoane au refuzat să fie preluate de echipele de intervenţie.

În ultimele două zile, şi-au pierdut viaţa din cauza gerului două persoane, din Argeş şi Bacău.

Gerul ţine până miercuri

Meteorologii au avertizat că, începând de aseară, ora 22.00, şi până miercuri, 27 ianuarie, ora 8.00, în estul, sudul şi centrul ţării vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între minus 25 şi minus 15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

În regiunile sud-estice, de ieri, ora 22.00, şi până duminică, ora 8.00, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de până la 70 - 75 de kilometri pe oră, spulberând şi viscolind zăpada şi determinând local scăderea indicelui de răcire sub pragul critic de minus 32.

Sursa: www.evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii