Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detaşat la Constanţa Recuperarea rutieristului Dobrilă va costa 150.000 de euro

ro

16 Aug, 2011 20:35 1704 Marime text
moto.jpg
Înregistrăm o primă veste bună în cazul colegului Cristian Georgian Dobrilă, poliţistul moto accidentat în timpul serviciului, când era detaşat în judeţul Constanţa. În urma operaţiei chirurgicale făcută într-o clinică privată din Israel, tânărul poliţist dă semne clare de recuperare. De un real ajutor îi este şi tonusul său pozitiv care a câştigat mult în urma primei intervenţii reuşite, făcută la coloana vertebrală. Ca mulţi dintre semenii noştri, poliţistul Cristian Dobrilă, imediat după accidentul său de muncă, a cunoscut demagogia şi indiferenţa ucigaşă a autorităţilor. El a cunoscut însă şi forţa umană a grupului de colegi, prieteni sau de simpli cetăţeni care s-au dovedit superiori Statului şi guvernanţilor. Reamintim, succint evenimentele:
17 iulie 2011: poliţistul moto este accidentat grav, în timpul urmăririi unui autoturism al cărui conducător nu respecta semnalele regulamentare de oprire. 4 august 2011: familia poliţistului încă nu primise documentul hotărâtor privind banii necesari pentru transportarea accidentatului în Israel, la clinica unde obţinuse programare pentru operaţie chirurgicală pe coloana vertebrală. Anterior, medicii români apreciaseră că măduva coloanei este secţionată deci, afectată iremediabil. „Din păcate, tot lobby-ul făcut de mulţi cetăţeni din Brăila (oraşul de unde este poliţistul), dar şi implicarea la nivel de miniştri, subsecretar de stat, s-a blocat din cauză că un şef de secţie de la Floreasca (spitalul de urgenţă din Bucureşti) a refuzat să semneze hârtia prin care trebuia menţionat că operaţia nu poate fi făcută în România. Urmează ca demersurile pentru sprijinul poliţistului brăilean să continue la nivelul Ministerului Sănătăţii şi de Interne, ca împreună să găsească o formulă prin care statul să deconteze cheltuielile pentru recuperare“ www.obiectivbr.ro
Cu sprijinul colegilor din poliţia brăileană, al cetăţenilor şi cu eforturile familiei, se strânge un minim de bani şi este achitată o primă factură la spitalul israelian şi către transportator: 40.000€. Poliţistul român este transportat cu un avion amenajat medical. 5 august 2011: agentul principal de poliţie Cristian Georgian Dobrilă, accidentat în timpul serviciului, este operat cu succes, în Israel, graţie încrederii şi banilor strânşi de la familie, colegii poliţişti şi cetăţeni. Costul operaţiei: 30.000€. 9 august 2011: „Nu avea măduva din coloana vertebrală secţionată, aşa că medicii l-au operat imediat. După operaţie, sâmbătă, a spus că i-au dispărut durerile atroce care-l doborâseră, singura durere pe care o resimte este cea de la operaţie. După ce efectele anesteziei au trecut, Georgian a spus că îşi simte bazinul. Duminică a putut sta prima dată de la accident în patul ridicat ca un fotoliu“, a declarat, pentru presă, comisarul Bogdan Zotoi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, care vorbeşte cu soţia lui Cristi Dobrilă o dată la două zile.

Stimaţi colegi,
Costurile totale estimate pentru recuperare –inclusiv intervenţiile medicale care mai sunt încă necesare- se vor ridica la 150.000€. Speranţa ca tânărul poliţist Cristian Georgian DOBRILĂ să revină la muncă a devenit foarte mare. SNPPC se va implica în sprijinul recuperării medicale a colegului nostru, prin mai multe căi: 
1. Fundaţia Sf. Nicolae – ocrotitorul poliţiştilor va oferi familiei o sumă de bani; 
2. 2. Sindicatul va crea un cont de ajutorare accesibil direct sau prin apel COSMOTE. 3. Puteti depune orice suma in contul RO45 BRDE 445 SV 008 8001 4450, titular cont SNPPC , deschis la BRD Victoria , iar la motivul platii sa mentionati "donatie Cristian Georgian DOBRILĂ“
VĂ RUGĂM SĂ CONTRIBUIŢI, CU ORICE SUMĂ, LA CHELTUIELILE DE RECUPERARE MEDICALĂ A COLEGULUI NOSTRU, motopoliţistul Cristian Georgian DOBRILĂ, din Brăila, accidentat în timpul misiunii. 
 
Sursa: SNPPC 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii