Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu cât s-a scumpit benzina în ţările europene în 2011. Unde stă România

ro

10 Mar, 2011 23:11 2188 Marime text

bani-in-rezervor_08515400.jpgCarburanţii s-au scumpit în toate ţările membre ale Uniunii Europene, fără excepţie, de la începutul anului până acum. Vezi creşterile şi preţurile de la pompă în toate ţările din Uniunea Europeană.

Luând în calcul sortimentul de benzină 95 fără plumb, de la începutul anului şi până în prezent, cea mai mare scumpire a avut loc în Irlanda, şi a fost de aproape 10%. Un litru de benzină a ajuns să coste, în medie, 1,44 euro. Pe locul doi se află Ciprul, cu un procent de scumpire de 7,48%, preţul de aici fiind însă unul dintre cele mai mici de pe tot continentul: 1,21 euro pe litru. Podiumul este completat de Bulgaria, cu o scumpire de 6,99% în primele trei luni ale anului, procent care a dus preţul de la pompele vecinilor noştri la 1,20 euro pe litru, cel mai mic nivel din Uniune.

La polul opus, benzina s-a scumpit cel mai puţin în Polonia, cu 1,91%, urmată de Belgia, cu 2,20% şi Malta, cu 2,29%.

În România, benzina s-a scumpit cu 2,97% în primele trei luni, procent cu care se află aproape de coada clasamentului scumpirilor. În euro, preţul mediu la pompă este de 1, 203 euro pe litru, al doilea cel mai mic preţ din Uniunea Europeană.

Notă: Au fost luate în calcul preţurile Oil Bulletin, în euro şi cu toate taxele incluse, din datele de 3 ianuarie şi 7 martie.

Vezi aici tabelul cu comparaţiile la preţul benzinei

Sursa: Money.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii