CSU Neptun, punctaj maxim după șapte etape în Divizia A
CSU Neptun, punctaj maxim după șapte etape în Divizia A
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța își continuă parcursul
fără greșeală în Divizia A, realizând a șaptea victorie din tot atâtea
meciuri, grație cărora ocupă locul întâi în clasament, cu 14 puncte.
Ultima victimă a elevelor lui Ion Crăciun și Florin Cazan a fost Rapid
CFR București, care a pierdut la Constanța cu 35-41 (16-18).
Golurile
lui CSU Neptun au fost înscrise de Alla Sheiko - 11 (5 de la 7 m),
Nicoleta Rusu - 8, Andreea Mărginean - 7, Dana Arfir - 4, Cristina
Rusali - 4 (unul de la 7 m), Oana Ionescu - 3, Ana-Maria Drăgut - 3 și
Mădălina Toma - 1.
În etapa viitoare, formația constănțeană va întâlni în deplasare Știința Bacău, joi, de la ora 14.00.
Sursa foto: CSU Neptun
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp