Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:56 20 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contribuţia la pilonul II de pensii a scăzut. Ce spune ministrul Muncii

ro

30 Mar, 2018 21:10 358 Marime text
Ministerul Muncii afirmă că vina pentru scăderea contribuţiei la pilonul II de pensii, începând cu luna ianuarie, o poartă angajatorul.

„După cum, desigur, cunoașteți, reducerea contribuției la pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75% operează începând cu veniturile realizate în luna ianuarie 2018, concomitent cu transferul contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat. În situația în care angajatorul nu a majorat în mod corespunzător venitul brut al angajatului, contribuțiile pentru pilonul II au înregistrat o scădere”, se arată într-un comunicat al ministerului Muncii, publicat vineri, scrie Digi 24.

„Pentru a avea o imagine asupra evoluției acestor sume redăm, mai jos, situația numărului de participanți la pilonul II pentru care s-au efectuat viramente și sumele virate către fondurile de pensii administrate privat.

Număr participanți pentru care s-au efectuat viramente

Ianuarie 2017: 3.604.000

Ianuarie 2018: 4.019.000

Sume virate

Ianuarie 2017: 493.368.390

Ianuarie 2018: 590.023.110

În acest context, apreciem că scăderea contribuțiilor la pilonul II poate avea drept cauză reducerea veniturilor care constituie baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale.

De asemenea, considerăm că o altă explicație a scăderii contribuțiilor o reprezintă inclusiv faptul că, pană la această dată, pentru unele contracte de muncă active angajatorii nu au operat încă în REVISAL noile valori ale salariilor brute.

Situații particulare pot fi identificate în cazuri de cumul al veniturilor din contracte de muncă cu venituri din activități independente (persoane fizice autorizate, drepturi de proprietate intelectuală,etc.). Avem în vedere, în această situație, faptul că, spre exemplu, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală nu se mai datorează contribuție de asigurări sociale (deci nu se mai fac viramente la pilonul II) dacă persoana realizează în aceeași lună și venituri în baza unui contract de muncă. Modificarea intervine în baza prevederilor art. 150, alin.2 din Codul fiscal”, mai adaugă sursa citată.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii