Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Continuă căutările în cazul bărbatului bănuit că a lovit o Ambulanţă SMURD

ro

29 Aug, 2014 08:55 1931 Marime text
Autorul unui accident petrecut joi, imediat după miezul nopţii, este căutat în continuare de poliţiştii rutieri.

Un bărbat este bănuit că ar fi provocat un accident rutier în zona Capitol, la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Mircea cel Bătrân, după care a abandonat maşina şi a fugit.

Şoferul nu a acordat prioritate unei autospeciale SMURD care se afla în misiune, îndreptându-se la o solicitare în Ovidiu, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Impactul violent a avariat ambele maşini, iar cei trei paramedici din maşina de intervenţie au fost răniţi. Din fericire, nu a fost necesară internarea acestora. Ambulanţa SMURD tip „B“ a fost dusă la service, maşina fiind indisponibilă, momentan, pentru misiuni.

Poliţiştii au contactat, joi dimineaţă, proprietarul maşinii, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Constanţa. Însă atât aceasta, cât şi fiica sa le-au demonstrat şi explicat oamenilor legii că ele se aflau acasă joi noapte, la ora când s-a petrecut accidentul.

Au recunoscut însă că mai există un rând de chei şi că soţul femeii este de negăsit. El şi-a închis telefonul şi nici pe acasă nu a mai dat, conform spuselor soţiei. Cel mai probabil că bărbatul era băut în momentul în care a provocat accidentul şi de aceea a şi plecat înainte să apară Poliţia Rutieră.

sursă foto: Info Trafic Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii