Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:31 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeni participanți la Mondialele și Europenele de haltere

ro

18 Mar, 2013 03:45 824 Marime text
Trei constănțeni vor participa la două întreceri de anvergură ale halterelor. Sportiva Georgiana Dudoglu (15 ani), de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, va participa la Campionatul Mondial de juniori II din Uzbekistan (Tașkent, 5 - 14 aprilie), unde va fi însoțită de antrenorul ei, Angheluș Beșleagă. În aceeași perioadă, între 7 și 14 aprilie, în Albania, la Tirana, se desfășoară Campionatul European de seniori, unde Constanța va fi reprezentată de Aurel Tătaru (32 de ani), de la CS Farul. „Cu Dudoglu urmăresc o clasare în primele șase, astfel încât să poată prinde lotul României pentru Olimpiada de tineret, de la anul, care se va disputa în China. De la Tătaru așteptăm o participare cât mai bună”, a declarat Angheluș Beșleagă, care, de curând, a fost ales membru în Biroul Federal al Federației Române de Haltere și în Comisia de Antrenori. În acest moment, cei trei constănțeni se află în pregătire la Izvorani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii