Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa intră timid pe radarul companiilor aeriene

ro

16 May, 2011 14:42 1399 Marime text

Cu 78.000 de pasageri anul trecut, aeroportul Mihail Kogălniceanu din apropiere de litoralul românesc ar putea înregistra un trafic în creştere anul acesta, în condiţiile în care compania aeriană Carpatair a anunţat trei zboruri pe săptămână spre Istanbul, după ce şi Ryanair, Blue Air şi Air Berlin lansaseră recent noi curse de pe acest aeroport.

Cu toate acestea, traficul aeroportului din Constanţa este mult sub cel raportat de aeroporturile de pe litoralul grecesc sau turcesc.

În timp ce aeroportul din apropierea litoralului românesc nu atrage nici măcar o sută de mii de turişti anual, aeroporturile din străinătate de lângă staţiunile turistice de la mare primesc milioane de turişti anual.

Un exemplu este aeroportul din Antalya, care a înregistrat 15 milioane de pasageri străini în 2009, potrivit ultimelor date disponibile. În 2009 aeroportul din Antalya a fost al 30-lea cel mai aglomerat aeroport din lume, iar în primele luni ale anului acesta traficul s-a majorat cu 48,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi pe aeroportul din insula grecească Creta s-au înregistrat în urmă cu doi ani 5 milioane de pasageri.

În primele patru luni ale acestui an aeroportul din Constanţa a avut un trafic de 16.075 pasageri, faţă de 14.387 pasageri în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit oficialilor companiei. "Intrarea în operare pe Turcia, destinaţia Istanbul, vine într-un moment în care există oportunităţi pentru dezvoltarea de parteneriate între comunităţile locale de afaceri", a declarat Paula Ardelean, vicepreşedintele companiei Carpatair, cu o cifră de afaceri de 74 milioane euro în 2010, în creştere cu 14% faţă de anul anterior.

Carpatair va introduce zboruri spre Istanbul din Constanţa începând cu 15 iunie anul acesta, aeroportul constănţean devenind a şasea bază operaţională a operatorului aerian. Noua rută Constanta - Istanbul (Atatürk) va fi operată cu o frecvenţă de 3 zboruri pe săptămână în zilele de miercuri, vineri şi duminică. Mai mult, din luna mai a acestui an şi compania low-cost Blue Air a început să opereze curse spre Bruxelles. Dacă în 2010 Air Berlin, deţinută cu pachet majoritar de compania turcă Esas Holding, opera doar zboruri spre München de pe aeroportul constănţean, anul acesta a introdus un zbor pe ruta Constanţa - Nürnberg, care va fi operat o dată pe săptămână până pe 13 septembrie, potrivit datelor de la oficialii companiei. Şi compania Tarom are zboruri din Bucureşti şi Cluj spre aeroportul din Constanţa.

 

Pentru Ryanair, Constanţa e baza

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, care operează doar de pe aeroportul din Constanţa, a transportat anul trecut 58.165 de pasageri de şi înspre aeroportul de la mare, mai mult cu aproape 34% faţă de nivelul înregistrat în anul anterior. Cu toate acestea, traficul Ryanair înregistrat pe piaţa românească reprezintă sub 3% din cel înregistrat anul trecut de cea mai mare companie aeriană low-cost Wizz Air.

Pe de altă parte, la nivel internaţional, Ryanair a transportat aproape 70 de milioane de pasageri pe 960 de rute în anul fiscal trecut. De la sfârşitul lunii martie anul acesta Ryanair a introdus zboruri spre Milano, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, pe lângă cele spre Pisa şi Bologna.

Sursa: http://www.zf.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii