Concursurile pentru managerii de spitale înregistrate audio-video!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:03 19 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursurile pentru managerii de spitale înregistrate audio-video!

ro

05 Dec, 2016 12:33 1075 Marime text
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică noul ordin al ministrului sănătăţii privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager din spitalele publice.
 
Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Sănătăţii, noul regulament aduce modificări importante - transparenţa şi profesionalismul, fiind prioritare în acest proces.   
„Noua procedură de concurs va consta în susţinerea publică a unui proiect de management pe o temă aleasă din cinci domenii prioritare ale managementului spitalicesc şi adaptată la problemele spitalului unde se candidează. (…)
Prezentarea proiectului de management se va face pe durata a maxim 20 de minute şi va fi urmată de un interval de maxim 60 de minute de răspuns la întrebări. Comisia de concurs va adresa suficiente întrebări fiecărui candidat pentru a permite evaluarea proiectului de management precum şi abilităţile manageriale ale candidaţilor“, se menţionează în comunicatul remis presei. 
Pentru cei interesaţi să participle la concurs, aceştia trebuie să ştie că ordinul de ministru conţine şi modele de grilă generală de evaluare a proiectului de management şi de fişă de evaluare a abilităţilor manageriale.
„În vederea asigurării transparenţei privind modul de desfăşurare a concursului, proiectele de management ale candidaţilor se publică pe site-ul spitalului unde se organizează concursul, cu cel puţin 5 zile înainte de data susţinerii publice, iar mass media precum şi orice persoană poate participa la susţinerea publică cu condiţia de a-şi anunţa intenţia prin email la adresa menţionată în anunţul de concurs şi cu privire la care a obţinut confirmarea de participare. Mai mult, orice persoană poate adresa întrebări candidaţilor cu condiţia ca aceste întrebări să fie adresate prin email la adresa din anunţul de concurs cu cel puţin 24 de ore înainte de data probei“, anunţă reprezentanţii ministerului de resort.
 
Conform aceluiaşi ordin, în componenţa comisiei de concurs vor fi incluşi, pe lângă preşedintele consiliului de administraţie, şi două persoane cu „expertiză teoretică sau practică în domeniul managementului sanitar (fie experienţă de minim 3 ani ca manager de spital, fie calitatea de cadru didactic universitar în specialitatea management sau sănătate publică şi management sanitar)“. Totodată, reprezentantul ales al asociaţiilor de pacienţi din cadrul consiliului de etică al spitalului unde se organizează concursul va fi pe post de observator fără drept de vot şi notare în cadrul comisiei de concurs dar va putea pune întrebări candidaţilor.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor nu mai este numită de Ministerul Sănătăţii ci tot de către consiliul de administraţie al spitalului, cel care numeşte şi comisia de concurs.
„Pentru a facilita exercitarea dreptului la contestaţii, susţinerea publică a proiectului de management se înregistrează audio-video“, se menţionează în finalul comunicatului remis de Ministerul Sănătăţii.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii