Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:08 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concert la Cazinoul din Constanța. Invitația, lansată de Placido Domingo. Concertul face parte din inițiativa SOS Conac

ro

04 May, 2018 15:46 2442 Marime text
Miercuri, 9 mai, Cazinoul din Constanța va găzdui un concert SoNoRo Conac, ca răspuns la invitația lansată de Placido Domingo, președintele Europa Nostra, cu ocazia celebrării, în 2018, a Anului Patrimoniului Cultural European. Placido Domingo dorește, astfel, impulsionarea  actorilor culturali din întreaga Europă pentru ca, pe 9 mai, aceștia să aducă un omagiu patrimoniului european prin muzică, dans, sau orice altă manifestare artistică, în spiritul Odei Bucuriei, compusă de Ludwig van Beethoven. Momentele artistice, ce se vor avea loc cu această ocazie, vor putea fi vizionate în rețelele de socializare, reunite prin hashtag-ul #Ode2JoyChallenge.  

Potrivit organizatorilor, concertul ce va avea loc la Cazinoul din Constanța face parte din inițiativa SOS Conac, lansată anul trecut, prin care SoNoRo își propune să tragă un semnal de alarmă asupra clădirilor din țara noastră cu valoare patrimonială mare și care se află într-un stadiu avansat de degradare.

”Concertul se alătură demersului Casino Rush, inițiat de Asociația ARCHÉ odată cu nominalizarea Cazinoului din Constanța pentru programul 7 Most Endangered, desfășurat de Europa Nostra. Includerea monumentului simbol al Constanței în acest program marchează recunoașterea importanței deosebite a Cazinoului pentru patrimoniul european, dar mai ales oportunitatea de colaborare cu instituții de calibru internațional în vederea realizării lucrărilor de restaurare. Alături de sprijinul internațional, Casino Rush își propune asigurarea unei conservări participative, care să se constituie ca reper de calitate pentru domeniul protejării patrimoniului construit” - au transmis organizatorii.

 

«Propunem prin concertul de la Cazinoul din Constanța o întoarcere în timp în acel început de secol XX, când bucuria de a trăi se traducea în splendidul stil Art Nouveau în care este construit și cazinoul și prin muzica unor compozitori precum George Enescu, Frank Bridge sau György Ligeti. Atunci arta răsuna ca o odă a bucuriei în toate formele sale, apoi, însă, au urmat anii grei, de război, regim totalitarist și distrugere. Reabilitarea Cazinoului din Constanța ar reprezenta o punte în timp spre acel moment al bucuriei, spre care dorim să ne întoarcem și a cărui esență dorim să o redăm prin muzica noastră, un apel la salvarea frumuseții din lume, ce dăinuiește încă în aceste monumente, rapsodii în piatră, pe care nu dorim să le lăsăm să piară», declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului de Muzică de Cameră SoNoRo.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, al Ordinului Arhitecților din România și Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

«Încă de la începutul acestui proiect am crezut în puterea muzicii de a scoate din uitare și de a salva clădiri de mare valoare arhitecturală. Concertul SoNoRo Conac de la Cazinoul din Constanța va schimba pentru câteva ore atmosfera de frumusețe întristată în ceea ce ar putea redeveni acest loc, dacă el va fi redat comunității și vieții culturale din oraș.» declară Emanuela Ghyka- Brand Communication Manager BRD Groupe Societe Generale.

 
Următoarele concerte SoNoRo Conac vor avea loc după următorul program:
Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc, jud. Timiș, 12 mai
Teatrul din Oravița, jud. Caraș-Severin, 13 mai
Universitatea de Artă și Design din Cluj – Casa Matei Corvin, județul Cluj, 14 mai
Palatul Culturii din Târgu Mureș, jud. Mureș, 16 mai
Castelul Mikes din Zăbala, jud. Covasna, 17 mai
Conacul Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, jud. Prahova, 18 mai
Palatul Mogoșoaia, București, 19 mai
Conacul Sturdza-Cantacuzino-Pașcanu de la Popești, jud. Iași, 30 mai
Castelul MIMI, Republica Moldova, 31 mai
Palatul Culturii din Blaj, județul Alba, 4 iunie
Muzeul Secuiesc al Ciucului - Castelul Miko, județul Harghita, 5 iunie
 
SoNoRo Conac este un proiect derulat sub Înaltul Patronaj al Președenției României.
 
Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: alexa.petre@sonoro.ro sau 0741.190.470.
După fiecare concert, publicul este așteptat la un cocktail oferit de Illy și crama Avincis.

Pentru mai multe informații și programul complet: www.conac.sonoro.ro
Despre SoNoRo Conac
 
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect - SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii