Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:06 23 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cod galben în municipiul Constanța. Primăria face un anunț! (galerie foto)

ro

28 Jul, 2017 13:24 2238 Marime text


Centrul Meteorologic Regional Dobrogea anunță prelungirea codului galben de ploi până în această seară la ora 21:00, în municipiul Constanța.

Cantitățile de apă putând depăși 30 l/mp și pot fi înregistrate descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Temperaturile minime se vor încadra între 19-20 grade Celsius, iar cele maxime între 22-23 grade Celsius.

Până la această oră, un echipaj al Serviciului Spații Verzi, din cadrul Primăriei a intervenit pentru eliberarea carosabilului pe strada Crizantemelor, unde un copac uscat pe interior s-a prăbușit.

De asemenea, s-a mai intervenit pe aleea Timonei pentru ridicarea unui copac căzut, care a avariat ușor plafonul unui autovehicul.

Reprezentanții Serviciului Spații Verzi sunt pregătiți să intervină în cazul în care situația o va impune cu  patru echipe formate din alpiniști și țapinari.

Echipe ale Serviciului Igienă Publică intervin în permanență la pasajele inundate de la Gară și de pe strada Ștefan cel Mare cu vidanje.

Polițiștii locali au oprit circulația în intersecțiile inundate: bulevardul Tomis cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Soveja cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Primăverii cu strada Soveja, strada Soveja cu bulevardul Mamaia, bulevardul Aurel Vlaicu cu bulevardul Tomis și s-a restricționat accesul pe strada Chiliei și strada Soveja.  

Doar mijloacele de transport în comun circulă în această zonă. În acest timp, două echipe ale Poliției Locale monitorizează zonele cu risc de inundații și vor restricționa traficul dacă situația o va impune.

De asemenea, 20 echipe, cu 10 vidanje, 3 vome și 15 pompe ale SC RAJA SA intervin în municipiul Constanța pentru decolmatarea rigolelor de scurgere, a canalizărilor și pentru pomparea apei din zonele inundate.

Primăria Municipiului Constanţa, face apel către cetățenii să nu staționeze autovehiculele în dreptul gurilor de canalizare pentru a nu face dificilă intervenția utilajelor ori sub copaci sau crengi uscate, pentru a preîntâmpina avarierea acestora.

De asemenea, Primăria își sfătuiește cetățenii să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, să se adăpostească în sediile diverselor instituţii publice sau alte imobile care prezintă siguranţă.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii