Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este cel mai tânăr reporter care s-a aflat în avionul care l-a adus pe Papa Francisc în România

ro

31 May, 2019 13:26 3089 Marime text
Mădălina Iacob, reprezentanta Observatorului de la Antena 1 este cel mai tânăr reporter acreditat la Vatican. La numai 25 de ani, Mădălina s-a aflat în avionul care l-a adus pe Papa Francisc în România și a fost printre puținii jurnaliști care a avut șansa să stea de vorbă și să se fotografieze cu Sfântul Părinte, informează Antena 1 într-un comunicat de presă. 

“M-am pregătit foarte mult pentru acest eveniment, am citit și am urmărit multe materiale și documentare. Este fără îndoială cel mai important moment din cariera mea și totodată cel mai emoționant. Clipa în care Papa Francisc mi-a strâns mâna și mi-a spus “Pray for me!” nu o voi uita niciodată. Este un om cald și bun, exact așa cum am și citit despre el. La vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România aveam numai 5 ani și mi se pare incredibil cum azi am trăit toate aceste lucruri. Mă bucur că le-am putut aduce telespectatorilor Observator știri  despre tot ce a însemnat această vizită și că am mers împreună într-o asemenea călătorie”, a declarat Mădălina Iacob, reporterul Observator.

Mădălina Iacob este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București și face parte din echipa Observatorului (Antena 1) de peste 2 ani.

Sursa foto: Antena 1
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii