Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chişinău-Publika.md De ce aleg moldovenii să studieze în România

ro

13 Jul, 2014 11:24 1492 Marime text
Vor să studieze în România deoarece au încredere deplină în calitatea învățământului.

Este vorba despre tinerii care participă la Târgul Universităților din România. Cei mai mulţi dintre ei promit că, după încheierea studiilor, vor reveni neapărat acasă pentru a contribui la dezvoltarea economică a ţării.

Unii tineri și-au făcut deja planuri pe care vor să le aplice în Republica Moldova după ce vor absolvi facultatea în România. Alți tineri nu-și văd însă viitorul în țara unde au crescut. Ei recunosc că vor profita de orice ocazie pentru a-și face o carieră în România.

Tinerii sunt interesaţi de universitățile din oraşele mari din România, dar şi de cele care au facultăţi în domeniul ştiinţelor exacte. Orașele principale au fost Cluj, București, Craiova, Iași și Galați, pentru că sunt aproape de țară. Iar cele mai solicitate specializări sunt economie, politehnica, medicina.

În acest an, România oferă absolvenților gimnaziilor, liceelor și universităţilor din Republica Moldova 5.000 de burse. Târgul Universităților din România se va încheia în data de 13 iulie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii