Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetățeni din Siria și Irak prinși încercând să intre ilegal în România. Unde au fost găsiți suspecții (galerie foto)

ro

07 May, 2019 11:00 969 Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Bechet - I.T.P.F. Giurgiu au depistat cinci cetăţeni din Siria şi Irak, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși într-un camion încărcat cu seminţe de floarea soarelui, condus de un cetăţean sârb.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, în data de 06.05.2019, ora 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean sârb la volanul unui camion, înmatriculat în Slovenia. Acesta era însoţit de un conațional, care avea calitatea de şofer de rezervă. Cei doi transportau seminţe de floarea soarelui din Turcia, cu destinaţia Polonia.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperite deasupra sacilor cu seminţe, cinci persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că patru persoane sunt de origine siriană și una de origine irakiană, cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, șoferii au susţinut că nu aveau cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul de marfă.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferii şi cele cinci persoane fiind preluate de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii