Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetăţean iordanian obligat să părăsească ţara

ro

28 Jan, 2013 13:27 1157 Marime text
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Constanţa, au desfăşurat în data de 26 ianuarie o acţiune proprie având ca obiectiv prevenirea şi combaterea şederii şi angajării ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Cu această ocazie a fost depistat cetăţeanul iordanian M.S.M.B. în vârstă de 30 ani. Acesta a intrat în România în calitate de membru de familie al unui cetăţean român. Din verificările efectuate a rezultat că, străinul are şederea expirată de la data de 01.12.2011, iar căsătoria este de convenienţă. Urmare celor constatate, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 ron, iar pe numele lui a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsescă ţara în termen de 15 zile. Totodată, pentru cetăţeanul iordanian, a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 2 ani, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii