Cercetat în libertate pentru braconaj
Cercetat în libertate pentru braconaj
08 Feb, 2012 14:41
ZIUA de Constanta
1161
Marime text
La data de 07.02.2012, ora 15.00, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Cernavodă au fost sesizaţi de către un paznic de vânătoare din cadrul Fondului 12 Cochirleni, cu privire la faptul că un autoturism Dacia papuc, de culoare albă, se deplasează pe malul drept al C.D.M.N., în aval şi este suspect de comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic. Deplasaţi cu operativitate în locul indicat, oamenii legii l-au depistat pe Andrei B., de 24 de ani, din localitate, în autoturismul cu care se deplasa fiind găsită o puşcă de vânătoare neletală, cu alice, calibrul 5,5 mm, precum şi un fazan împuşcat, totodată, stabilindu-se că acesta nu posedă permis de port armă. Arma şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, autoturismul indisponibilizat, iar suspectului i-a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii