Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Călin Popescu Tăriceanu despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale

ro

19 Jun, 2019 19:39 2562 Marime text
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că şi-a anunţat mai de mult intenţia de candida la alegerile prezidenţiale, dar nu şi-a schimbat opţiunea că este cu mult mai utilă o candidatură comună din partea coaliţiei de guvernare, urmând să aibă discuţii pe această temă cu cei din PSD, conform Agerpres.ro

"Am discutat asta cu colegii mei, nu sunt solicitări noi, nu mi-am schimbat punctul de vedere, am anunţat mai de mult intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, dar, în acelaşi timp, ţin să subliniez că, aşa am discutat cu cei din PSD în cadrul coaliţiei politice pe care o avem, că este cu mult mai util să avem o candidatură comună. Nu mi-am schimbat nici în acest moment punctul de vedere. Trebuie în perioada următoare, având în vedere că acest hop al moţiunii de cenzură a fost trecut cu bine, să discutam cu cei din PSD. Prima opţiune, aşa cum am spus, rămâne cea a unei candidaturi comune şi din punctul meu de vedere", a afirmat Tăriceanu după şedinţa conducerii ALDE, întrebat în legătură cu solicitările care i-au fost adresate de a candida la prezidenţiale.


Tăriceanu a adăugat că nu a discutat pe această temă, până acum, cu premierul Viorica Dăncilă. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii